Demisia șefului Centrului Național Anticorupție în plină campanie electorală este neclară, a spust Olesea Stamate
Justiţie 19 octombrie 2023, 15:32 | 520

Demisia directorului Centrului Național Anticorupție este neclară, mai ales în plină campanie electorală când au loc investigații pe partea de finanțare ilegală a partidelor. Astfel a comentat deputatul PAS, Olesea Stamate, decizia lui Iulian Rusu de a pleca din funcție. Potrivit șefei Comisiei juridice a Parlamentului, demisia directorului CNA presupune și încetarea mandatului adjuncților acestuia. În aceste condiții, Parlamentul urmează să numească un nou director cu atribuții depline pentru a evita scenariul unei conduceri interimare.

După ce săptămâna trecută directorul CNA, Iulian Rusu, și-a depus demisia, reprezentanții guvernării nu au explicat care au fost motivele ce l-au determinat pe acesta să renunțe la funcție. Atunci, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a menționat doar că a luat act de cererea de demisie.

OLESEA STAMATE, deputat: "La moment, domnul Rusu și-a depus cererea de demisie, ea este pe rolul Parlamentului, dar încă nu a fost acceptată. Pentru mine este un pic neclară această demisie, mai ales ținând cont de faptul că suntem în plină campanie electorală și de toate investigațiile pe care le desfășoară CNA pe partea de finanțare ilegală a partidelor. Nu mă pot expune vizavi de motivul care a stat la baza acestei cereri."

În context, Olesea Stamate admite că Centrul Național Anticorupție trebuie curățat de factori „toxici și corupți” și spune că circa 40 de angajați au fost „rugați” să plece sau au plecat deja din funcții.

OLESEA STAMATE, deputat: "E adevărat că această instituție trebuie curățată de factorii corupți. Din informația pe care o dețin circa 40 de angajați au fost rugați să plece, sau au plecat deja, dar mai sunt persoane care ar trebui să plece. Cred că acestă instituție trebuie curățată, fortificată și păstrată ca un instrument eficient și foarte bine pregătit pentru a investiga."

Referindu-se la situația actuală a Centrului Național Anticorupție, șefa Comisiei juridice spune că după ce va fi aprobată cererea de demisie a lui Iulian Rusu, cel mai puțin și-ar dori ca la CNA să fie instituit un interimat. De asemenea, ea a punctat că legea cu privire la CNA spune că odată cu plecarea șefului, încetează și mandatele adjuncților săi. Potrivit legii, directorul CNA este numit în funcție de Parlament cu votul majorității deputaților aleși, la propunerea a cel puțin 20 de parlamentari, cu avizul pozitiv al Comisiei juridice, numiri și imunități. Mandatul directorului Centrului Național Anticorupție este de cinci ani, fără posibilitatea numirii pentru un alt mandat.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie