Patrula Jurnal TV, 18 Aprilie

Prezentată de Vlad Marcoci

Deținuții își permit să-și bată joc de gardieni, iar aceștia nu ripostează de frică să nu fie mustrați de către șefi. Se întâmplă în Republica Moldova, iar autoritățile se eschivează de la un comentariu pe potrivă. Jurnal TV a intrat în posesia a unor noi imagini, care arată dezmățul din pușcării. Potrivit surselor noastre, degradarea sistemului este cauzată de relațiile camuflate dintre capii lumii interlope și Administrația Națională a Penitenciarelor.

Deputatul neafiliat Octavian Țâcu a avut parte de o surpriză din partea Partidului Șor și a susținătorilor formațiunii. Acesta s-a pomenit cu 150 de cereri prealabile de chemare în judecată, după ce a declarat în repetate rânduri că Partidul Șor este o grupare criminală și a trimis o sesizare la Curtea Constituțională pentru radierea acestui partid.

Transportatorii de colete, pe care îi vedeam lângă Circ, au fost somați de poliție să elibereze terenul. Șoferii sunt revoltați și spun că nu au un alt loc unde să transmită oamenilor coletele, pe care le aduc din Italia. Ei cer autorităților un alt loc accesibil, unde să-și poată continua activitatea. Pretorul sectorului Râșcani ne-a spus că transportatorii au fost alungați, deoarece parcarea este destinată vizitatorilor și angajaților Circului, o instituție, care nu mai activează de zeci de ani.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE