Jurnalul orei 17, 21 Aprilie
Prezentat de Călin Jucovschi
Incendiu în capitală. Flăcările au cuprins un hambar aflat pe teritoriul unui grajd de cai de pe strada Calea Orheiului. Din fericire, pompierii au reușit să localizeze rapid focarul și să-l stingă, încât nimeni nu a avut de suferit.
În secolul vitezei, informației și inteligenței artificiale, sute de elevi din satul Cimișeni, raionul Criuleni, au parte de elemente ca din Evul Mediu. An de an, ei sunt nevoiți să meargă într-o toaletă insalubră din curtea școlii. Administrația publică locală, cea a gimnaziului, dar și părinții spun că situația este critică și așteaptă o soluție cât mai grabnică din partea autorităților raionale.
România intră într-o zonă de turbulențe politice. Partidul Social Democrat a anunțat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan. Astfel, stabilitatea guvernării este pusă sub semnul întrebării, iar la nivel parlamentar este posibilă o reconfigurare de forțe. Decizia PSD-ului a fost luată în urma unui vot la care au participat cinci mii de membri ai formațiunii. Aceștia cer demisia lui Bolojan, însă premierul spune că nu va pleca de la șefia Guvernului.








