„Coldplay” a anunțat că nu va organiza un turneu de promovare a celui mai recent album
Monden 21 noiembrie 2019, 19:29 | 1183

Membrii trupei britanice „Coldplay” renunță la turnee pe o perioadă nedeterminată. O fac din cauza îngrijorării legate de problemele climatice și de impactul negativ, pe care spectacolele de anvergură îl au asupra mediului înconjurător. „Coldplay” ar urma să revină pe scenă doar în cadrul unui turneu prietenos cu mediul și neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon.

Fanii „Coldplay” vor trebui să aștepte până la un nou turneu al trupei britanice. Preocupat de încălzirea climatică, solistul grupului, Chris Martin, a declarat pentru BBC că ia o pauză împreună cu ceilalți membri „Coldplay” pentru a gândi un format de spectacole care să nu dăuneze mediului înconjurător.

Vineri, „Coldplay” își va lansa cel mai recent album în cadrul unui eveniment ce va avea loc în Iordania și va fi transmis gratuit pe rețelele de socializare. Nu va mai fi organizat însă vreun turneu mondial de promovare, așa cum s-a întâmplat în cazul precedentului album, lansat în 2016. Atunci, membrii „Coldplay” au susținunt, timp de un an, 122 de concerte în toată lumea.

Opinia ta contează. Comentează!