Jurnalul orei 19, 22 Martie
Prezentat de Vasile Luchianu
Cele mai importante titluri ale ediției:
În aprilie vom cumpăra gaze de la ruși cu peste 1000 de dolari mia de metri cubi față de 563 de dolari cât am achitat pentru februarie. Creșterea a fost generată atât de războiul din Ucraina, cât și de schimbarea formulei de calcul, care avantajează din nou furnizorul rus. În Europa însă prețul este în scădere.
Situația economică și socială în Moldova se va înrăutăți dacă războiul din Ucraina nu va înceta rapid. Ministrul de Externe, Nicu Popescu, a vorbit astăzi despre aceasta la Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European. În ceea ce privește securitatea, situația este fragilă, dar stabilă. Ce a mai spus ministrul.
Despre o spirală a crizelor a vorbit astăzi la Chișinău și ministrul Economiei, Sergiu Gaibu. El spune că războiul din țara vecină amplifică problemele economice generate de crizele energetice care au șocat populația pe parcursul iernii.
Orice compromis în negocierile Ucrainei cu Rusia, menit să pună capăt conflictului, va fi supus unui referendum în Ucraina. Declarația îi aparține lui Vladimir Zelenski, care insistă asupra unei întâlniri, "sub orice formă", cu Putin.








