Au plătit mii de lei pentru ca să scape de examenul de bacalaureat la informatică și să primească nota 10 din oficiu
Au plătit mii de lei pentru ca să scape de examenul de bacalaureat la informatică și să primească nota 10 din oficiu. Nu mai puțin de 15 elevi și studenți sunt vizați într-un dosar de corupție. Ofițerii Centrului Național Anticorupție efectuează percheziții privind obținerea frauduloasă a certificatele internaționale utilizate pentru scutire, printre suspecți fiind un profesor. Ministrul Educației, Dan Perciun, afirmă că toate certificatele vor fi anulate.
DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: "În ultimii ani avem un număr în creștere a celor care au obținut acest certificat pentru a fi scutiți de examenul de informatică. În cazul în care s-au depistat anumite abateri în procesul de acordare a acestora, este foarte bine că CNA intervine prompt și îi sancționează pe cei care se fac responsabili. Aceste centre în mod normal sunt certificate internațional, iar dacă nu au respectat regulile, trebuie sancționate. Acolo unde s-au comis abateri în eliberare, acele certificate urmează să fie anulate."
Dan Perciun a menționat că Ministerul Educației a primit anterior o sesizare, inclusiv de la certificatorul internațional, privind un centru în care nu au fost respectate regulile de desfășurare a examenelor. Potrivit CNA, în periaoda martie–aprilie curent, un profesor și alți complici ar fi cerut bani de la elevi și studenți în schimbul promovării examenelor Certiport și obținerii certificatelor internaționale.
COMUNICATUL CNA: "Sumele remise prin intermediari ar fi variat între 3.500 și 12.000 de lei. Certificările respective le-ar fi permis beneficiarilor să fie scutiți de examenul de Bacalaureat la disciplina informatică și să primească nota „10” din oficiu."
CNA examinează cazul sub aspectul infracțiunilor de luare și dare de mită. Oamenii legii desfășoară percheziții și alte acțiuni de urmărire penală pentru acumularea probelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.








