Agricultorii nu au aprimit nici până azi motorina promisă de autorități, iar subvențiile le-au fost oferite doar parțial
Agricultori din diferite colțuri ale țării au venit astăzi la Chișinău la adunarea generală a fermierilor. Aceștia ne-au spus că nu au primit nici până azi motorina promisă de autorități, iar compensațiile și subvențiile le-au fost oferite doar parțial. Scopul întâlnirii a fost evaluarea anului agricol 2020, marcat de o secetă cumplită. Agricultorii au vrut să stabilească noi strategii pentru dezvoltarea sectorului agricol, așa că i-au invitat la eveniment și pe ministrul demisionar al Agriculturii, dar și pe șeful Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură. Ambii oficiali au ignorat însă evenimentul.
Fermierii spun că seceta de anul trecut a provocat un „efect domino” în agricultură. Faptul că le-a fost compromisă roada, i-a băgat în datorii. Din cauza pierderilor de milioane de lei, creditele luate cu un an în urmă nu pot fi achitate, iar din această cauză agricultorii nu pot accesa noi credite. Între timp, combustibilul s-a tot scumpit. Mai mult, nici motorina donată de România încă nu le este repartizată. În aceste condiții, Federația Agricultorilor din Moldova a adunat astăzi fermieri din toată țara, pentru a identifica soluții.
AURELIA BONDARI, director executiv FARM: "Cea mai mare problemă este acum resursele financiare fiindcă anul trecut a decapitalizat sectorul ceea ce înseamnă că agricultorii au avut pierderi foarte mari și nu au avut posibilitate să lanseze acest an agricol în deplină măsură. Nu au avut suficiente resurse financiare pentru imputuri de calitate, semințe, lucrările tehnologice pe care să le facă, de a procura îngrășăminte și multe alte lucruri."
Ion Fărâmă are 50 de hectare de pământ. Anul trecut el a suportat pierderi de aproape 100 de procente, așa că, pentru el, anul acesta prelucrarea pământului a fost problematică.
ION FĂRÂMĂ, agricultor: "Iarăși nu o să avem un an așa cum ar fi trebuit să fie. Niște lucrări nu s-au făcut, tehnica nu a fost înnoită. Așteptăm să apară cineva la guvernare care să ne audă grijile, să ne audă problemele pe care le avem și să intervină să le rezolve și să ne ajute ca să avem un an cu roadă bună."
Agricultorii nu și-au primit în totalitate compensațiile promise de autorități, în special pentru grupa a doua de cereale. Grigorie Negruță are 13 hectare de pământ. A venit la adunare pentru a vorbi despre problemele cu care se confruntă.
GRIGORIE BEGRUȚĂ, agricultor: "Livada constă din livadă de caise și prune, caisul. Caise nu s-au făcut deloc, adică pierderile au fost mari. Prunul și-a acoperit parțial cheltuielile. Floarea soarelui s-a făcut 700 de kilograme la hectar. Nici cheltuielile nu le-am acoperit, porumbul încă și mai puțin."
Alexei Ivanov, fermier din satul Mălăiești, raionul Orhei, are 700 de hectare de pământ. A suferit pierderi atât de mari pentru prima dată în cei 40 de ani de când face agricultură. Fermierul a înregistrat pierderi de trei milioane de lei.
ALEXEI IVANOV, agricultor: "Subvenții pentru anul trecut le-am primit, pentru anul ăsta nu am primit, pentru că încă nu s-au achitat pentru anul trecut fondul subvenționare este mic și, probabil, nici nu vom primi anul acesta, că abia se achită cu lunile septembrie, octombrie anul trecut."
Fermierii au sperat ca măcar cineva de la Guvern va veni să discute cu ei, dar... au așteptat zadarnic. Ministrul în exercițiu al Agriculturii, Ion Perju, nu i-a onorat cu prezența. Perju i-a anunțat că va lipsi de la adunare cu un minut înainte să înceapă evenimentul. A trimis în schimb doi secretari de stat, care încă au ajuns la eveniment cam pe la sfârșit. Ion Perju nu ne-a răspuns la telefonu pentru a-și explica absența. Directorul adjunct al AIPA nu ne-a putut spune exact când anume va fi repartizată motorina românească donată Republicii Moldova.
SERGIU BATIUȘCA, director adjunct AIPA: "În cel mai scurt timp va fi repartizată către agricultorii care au avut de suferit în urma secetei, deja lucrul cel mai greu a fost făcut a rămas să fie repartizată."
Anul trecut, peste 2500 de agricultori din Moldova au avut posibilitate să participe la școlile de câmp. De asemenea, au fost lansate linii telefonice dedicate agricultorilor pentru ghidaj în perioada pandemiei.








