Parlamentul a votat licențierea până la sfârșitul anului 2026 a importurilor de cereale și oleaginoase
Social 29 octombrie 2026, 21:17 | 93

Parlamentul a votat astăzi licențierea până la sfârșitul anului 2026 a importurilor de cereale și oleaginoase. Proiectul de lege are scopul de a-i proteja pe fermieri moldoveni. Legea va intra în vigoare la începutul lunii viitoare. Votarea a avut loc în timp ce fermieri din mai multe raioane au protestat cu tractoarele.

Legea stabilește criteriile pentru obținerea licențelor la importul de cereale. Acestea vor fi eliberate gratuit crescătorilor de animale și întreprinderilor de producere a uleiului, făinii sau furajelor. În timpul discuțiilor asupra inițiativei unul dintre autorii ei a avut un schimb de replici acide cu președintele Parlamentului.

SERGIU STEFANCO, deputat „Democrație Acasă”: "I-ați făcut pe fermieri să vină să milogească fiecare lege. Doleanța nu este doar licențierea. În primul rând, este lipsa totală de comunicare și de a auzi problemele lor reale."

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Noi nu luăm bani de la stat. Dumneavoastră beneficiați de bani de la stat. Da, tu iei bani, dar mai multă gălăgie faci decât bani iei. Bâzoiul la arat nu face miere și nici roadă. Și nu mai vorbi în numele fermierilor."

Licențierea importurilor de cereale și plante oleaginoase, aplicată în 2024–2025 și reluată în septembrie 2026 urma să expire în 31 octombrie, însă Guvernul a acceptat prelungirea măsurii.

Opinia ta contează. Comentează!