Deputatul Partidului Șor Marina Tauber a fost eliberată din penitenciar și plasată în arest la domiciliu
Politic 14 septembrie 2022, 19:31 | 770

Marina Tauber a fost eliberată din Penitenciarul 13. Ea a fost plasată în arest la domiciliu pentru 20 de zile. Decizia a fost luată de magistrații Curții de Apel Chișinău și este irevocabilă.

Tauber nu are dreptul să părăsească locuința, nu poate efectua apeluri telefonice, îi este interzis să primească alte persoane în locuința sa și nu i se permite să comunice cu ceilalți figuranți în dosar. De asemenea, Tauber este obligată să se prezinte la toate ședințele de judecată.

MARINA TAUBER, deputat Partidul Șor: "Este parțial îmbucurător. Eu aștept în cel mai scurt timp să revin la lucru în Parlament, pentru ca să începem sesiunea parlamentară nouă. Desigur că arest la domiciliu este o măsură mai bună decât să stai în închisoare, dar eu aștept să pot să activez în mod normal."

Procurorul de caz s-a opus în instanță recursului avocaților lui Tauber. Acesta a refuzat să comenteze decizia în fața camerei, precizând că restricția a fost impusă de noul procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin. Potrivit acuzatorului, comunicarea dintre procurori și presă ar urma să aibă loc doar prin intermediul serviciului de presă. Doar că instituția nu are încă un purtător de cuvânt. Marina Tauber a fost reținută pe 21 iulie, fiind învinuită de acceptarea cu bună știință a finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat și falsificarea raportului privind gestiunea financiară a formațiunii conduse de fugarul Ilan Șor.

Opinia ta contează. Comentează!