Image-Description
Jumătate dintre candidații la funcția de procuror general sunt audiați astăzi de comisia specială
Social 28 octombrie 2019, 10:39 | 1846

Opt dintre cei 16 candidați admiși în a doua etapă a concursului pentru funcția de procuror general Republicii Moldova sunt intervievați astăzi, 28 octombrie, iar ceilalți opt – mâine. În comisia specială care audiază pe candidați fac parte ministrul Justiției, Olesea Stamate, fosta judecătoare Raisa Botezatu, trei experți naționali, un expert internațional și un psiholog.

Aceasta este cea de-a doua etapă a concursului, după ce vineri a avut lor testarea psihologică a candidaților.

Cei opt intervievați astăzi sunt:

Adam Vladimir;

Andronic Tudor;

Bulat Eduard;

Cașu Ruslan;

Crîșmaru Oleg;

Gligor Ștefan;

Gribincea Vladislav;

Gropa Maxim.

Mâine, la interviu trebuie să se prezinte:

Istrate Anatolie;

Ivanov Vsevolod;

Malic Gheorghe;

Perju Serghei;

Popov Ruslan;

Rața Alexandru;

Soltan Veaceslav;

Stoianoglo Alexandr.

Comisia trebuie să selecteze cel puțin doi candidați, iar Consiliului Superior al Procurorilor urmează să aleagă unul, pe care îl va propune spre aprobare șefului statului.

Amintim că legislația a fost modificată recent, cu votul deputaților din coaliția de guvernare PSRM-ACUM, la propunerea Ministerului Justiției. Argumentul autorităților este că ar fi necesară introducerea unei etape suplimentare – comisia de preselecție – pentru a putea alege un procuror general corect, integru și profesionist.

Modificările au fost contestate la Curtea Constituțională de PDM, însă Curtea a solicitat, la rândul ei, opinia Comisiei de la Veneția pe marginea acestui subiect.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie