PD a fost înregistrat oficial în calitate de concurent pentru alegerile din 11 iulie
Politic 26 mai 2021, 16:55 | 902

Partidul Democrat din Moldova a fost înregistrat oficial drept concurent pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Comisia Electorală Centrală i-a acceptat pe toți candidații incluși pe liste. Formațiunea se va regăsi în buletinul de vot cu numărul opt.

VLADIMIR ȘARBAN, membru CEC: "Se înregistrează lista de 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, lista Partidului Democrat din Moldova pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie."

Anterior, Comisia Electorală Centrală a înregistrat Partidul Acasă Construim Europa, Partidul Acțiunii Comune - Congresul Civic, Blocul electoral „Renato Usatîi”, Partidul Politic „Șor”, Partidul Acțiune și Solidaritate și Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, Mișcarea Profesioniștilor „Speranţa-Надежда”. În această ordine formațiunile respective se vor regăsi în buletinul de vot. Până acum, un alt partid a depus listele la CEC. Este vorba de Platforma Demnitate și Adevăr.

Opinia ta contează. Comentează!