Guvernul a aprobat politica fiscală pentru 2027, care va aduce peste cinci miliarde de lei la buget
Guvernul a aprobat astăzi politica fiscală și vamală pentru 2027, care ar urma să aducă la buget venituri suplimentare de peste cinci miliarde de lei. Printre cele mai importante măsuri sunt creșterea TVA în domeniul HoReCa, accize majorate la tutun, taxe noi pentru jocurile de noroc, dar și pentru coletele din străinătate. Pe de altă parte, crește scutirea personală, iar pentru gazele naturale va fi aplicată reducerea cotei TVA pentru consumul de până la 150 de metri cubi pe lună.
Noua politică fiscală mai prevede introducerea accizelor pentru unele băuturi nealcoolice cu zahăr sau îndulcitori, băuturile energizante și articolele pirotehnice de divertisment. De asemenea, va fi introdusă pentru prima dată o acciză pentru autoturismele exclusiv electrice, cu menținerea facilității de 25% pentru automobilele electrice și plug-in hibrid.
VICTORIA BELOUS, ministrul Finanțelor: "La HoReCa, TVA crește de la 8% la 12%, dar oricum, companiile care sunt pe profit au dreptul să beneficieze la impozitul pe venit."
Primele efecte ale noii politici vor fi simțite începând cu 1 octombrie, când va intra în vigoare cota TVA de 20% pentru coletele din străinătate cu valoarea de până la 150 de euro, alături de o taxă fixă de 12 lei pentru fiecare comandă. Această sumă va fi achitată de destinatarul mărfii, fiind o condiție obligatorie pentru ridicarea pachetului.
VICTORIA BELOUS, ministrul Finanțelor: "Colegii de Serviciul Vamal au elaborat un sistem prin care operatorii poștali, deoarece livrarea coletelor are loc prin operatorii poștali. Ei vor declara și vor calcula această sumă de 20%, pe care fiecare operator poștal va opta cum încasează această taxă în parteneriat cu platforma de la care face livrarea."
O altă modificare vizează impozitul pe bunurile imobiliare. Potrivit ministrului Finanțelor, a fost exclusă din proiect cota maximă de impozitare a proprietăților imobiliare. Totodată, Guvernul propune majorarea cotei de impozitare a dividendelor pentru bănci și companii de asigurări de la 6% la 8%.
VICTORIA BELOUS, ministrul Finanțelor: "Măsura propusă pentru anul 2027 estimează încasări de circa 400 de milioane de lei la buget pentru toate categoriile: bănci, companii de asigurare. Noi am propus majorarea de la șase la opt pentru toate dividentele, deoarece trebuie să impoziteze egal."
Cota TVA de 8% va fi menținută pentru produsele de bază, precum pâinea, laptele, unele legume și fructe și va fi extinsă la ouă și carne de pasăre. Pentru unele produse agricole și fructe se va aplica o cotă de 12%. Din 1 aprilie 2027, gazele naturale pentru consum casnic vor fi taxate cu 8% pentru primii 150 de metri cubi lunar, iar energia electrică va rămâne scutită de TVA pentru primii 100 de kilowați-oră.
VASILE TOFAN, prim-ministrul Republicii Moldova: "La început nu am avut carnea de pasăre și ouăle acolo, dar au fost discuții pe intern în care s-au spus că sunt niște produse de bază, care ar fi bine să se regăsească în taxa redusă și le-am introdus fără ca să fie semnalat. Alte lucruri le-am învățat de la societatea civilă, de exemplu taxa pe produsele igienice. Suntem foarte recunoscători oamenilor care au ridicat subiectul și l-am corectat."
Potrivit ministrului Finanțelor, impactul bugetar direct al măsurilor este estimat la 5,1 miliarde de lei, dintre care 820 de milioane de lei din impozitul pe venit, 1,6 miliarde de lei din TVA și 2,7 miliarde de lei din accize. Proiectul urmează să fie votat în Parlament.








