Rusia a transmis părţii ucrainene un document, la care Moscova aşteaptă un răspuns
Externe 20 aprilie 2022, 20:13 | 891

Kremlinul a acuzat miercuri Ucraina că dă înapoi de la angajamentele pe care le-a luat în timpul discuţiilor de pace. Asta are consecinţe negative asupra negocierilor, afirmă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Kievul a declarat că este greu de spus când se vor relua discuţiile de pace cu Rusia, care a lansat o nouă ofensivă în Donbas.

Potrivit președinției ruse, ritmul negocierilor lasă de dorit şi că mingea se află în terenul Kievului. ”Rusia a transmis părţii ucrainene un document, la care Moscova aşteaptă un răspuns”, precizat Dmitri Pescov, citat de RIA Novosti.

Oficiul prezidențial al Ucrainei a declarat miercuri după-amiază că va studia documentul transmis de Moscova cu privire la propunerile Kievului despre un sistem de garanții de securitate. „În ceea ce privește procesul de negocieri, Ucraina a predat încă la Istanbul oponenților propunerile sale de soluții, inclusiv în ceea ce privește garanțiile de securitate pentru a asigura pe viitor neagresiuni asupra Ucrainei”, a spus consilierul șefului Oficiului pezidențial de la Kiev, Mihailo Podoleak, citat de Ukrainskaia Pravda. „Partea rusă a studiat propunerile și și-a exprimat pozițiile. În continuare, este rândul nostru să studiem, să comparăm, să tragem concluzii, inclusiv de natură politică și juridică.” a adăudat Podoleak. El a remarcat că asediul lui Mariupol de către Rusia a complicat și mai mult negocierile dintre Kiev și Moscova, așa că este greu de spus când se pot relua contactele directe între părți.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că Rusia a pierdut deja încrederea în negociatorii ucraineni. "Din partea biroului, care îşi spune preşedinte al Ucrainei şi este înzestrat cu prerogativele corespunzătoare a fost formulată o cerere de negociere. Rusia nu a refuzat această cerere. În continuare a început, ca de obicei, în sens literal şi figurat, circul din partea regimului de la Kiev: ba vin, ba nu vin, ba participă, ba nu participă", a spus Zaharova, citată de TASS.

În replică, portalul ucrainean Obozrevatel remarcă faptul că Moscova nici măcar atunci când au avut loc discuţii - indiferent de loc - nu a catadicsit să oprească atacurile pe teritoriul Ucrainei.

În urmă cu o zi, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat într-un interviu pentru ”India Today” că Zelenski face afirmaţii provocatoare în funcţie "de ce bea sau fumează", comentând o declaraţie a acestuia privind posibilitatea ca Moscova să utilizeze arme nucleare tactice împotriva Ucrainei, potrivit presei moscovite.

Lavrov a spus că Rusia în această etapă a operaţiunii speciale din Ucraina ia în considerare posibilitatea de a folosi doar arme convenţionale, lăsând să se înţeleagă că în alte etape le-ar putea folosi, au comentat ulterior unele media ucrainene.

Negociatorul şef al Ucrainei a declarat marţi că este greu de spus când se vor relua discuţiile de pace cu Rusia, care a anunţat lansarea unei noi ofensive în Donbas, scrie Agerpres.

Opinia ta contează. Comentează!