Jurnalul orei 15, 20 Februarie
Prezentat de Călin Jucovschi
Proiectul privind comasarea procuraturilor specializate a ajuns pe masa deputaților și este examinat astăzi în plen, pentru a fi votat în prima lectură. Asta după ce ieri au avut loc consultări publice asupra acestei inițiative legislative. Deputații puterii spun că noua Procuratură Anticorupție și Combatere a Crimei Organizate va putea face față amenințărilor la adresa securității statului și vor vota pentru. Cei din opoziție au criticat proiectul, despre care spun că va genera un șir de riscuri.
Volodimir Zelenski are programate astăzi discuții, la Kiev, cu emisarul special american Keith Kellogg, în speranța unei lucrări „constructive” cu Washingtonul, după ce a primit critici din partea omologului său american, Donald Trump, relatează AFP. Sosirea emisarului american la Kiev are loc la o zi după primele discuții ruso-americane de la Riad, la care Washingtonul și Moscova au convenit să numească negociatori asupra războiului, fără participarea nici a europenilor, nici a Kievului.
Republica Moldova va beneficia de aproape două miliarde de euro în perioada 2025-2027. Asta după ce Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European au ajuns la un acord privind instituirea Mecanismului pentru Reformă și Creștere, un instrument financiar menit să sprijine țara noastră în fața provocărilor majore, în special la impactul agresiunii Rusiei asupra securității, economiei și nivelului de trai al cetățenilor. Potrivit eurodeputatului Siegfried Mureșan, decizia a fost luată după trei luni de negocieri.








