Interlopul moldovean Ion Gușan, alias Patron, capul unei grupări criminale internaționale, a fost încătușat în România
Interlopul moldovean Ion Gușan, alias Patron, capul unei grupări criminale internaționale, a fost încătușat în România, în baza unui mandat european de arestare. S-a întâmplat urmare a unei operațiuni de amploare a autorităților din Moldova, România și Franța. În total au fost reținute 13 persoane, anunță Procuratura Generală.
Gușan, alias Patron, a fost arestat în România, unde locuiește de mai mulți ani. Acolo el a fost condamnat anterior pentru crearea fabricilor clandestine de țigarete. Patron este anunțat în căutare într-o serie de cazuri importante din Europa. Membrii organizației criminale și liderul lor au fost condamnați de către autoritățile de drept din Italia în operațiunea „Karakatița”. Au fost documentați și membrii grupării implicați în comiterea mai multor spargeri de case de lux și furturi de accesorii agricole și materiale de construcții. Valoarea prejudiciului a depășit 500 de mii de euro. O parte din banii acumulați erau destinate întreținerii organizației criminale „Patron”, se arată în comunicatul Procuraturii. În lumea criminală, Patron a primit rangul de „hoț în lege” în anul 2000.
În cadrul anchetei internaționale au fost efectuate 50 de percheziții în Franța, România și Republica Moldova. Oamenii legi au ridicat 1.700 de cutii de țigări, 520 de kg de tutun și peste 200 de mii de euro în numerar, dar și bunuri furate și introduse ilegal în Moldova. Potrivit surselor Jurnal.md, unul dintre principalii aliați ai lui Patron este Costel Corduneanu, fost sportiv de performanță, ajuns în ultimii ani cel mai de temut interlop din România, după cum îl califică și presa de peste Prut. Anume el ar conduce activitatea grupării pe teritoriul României. Aceleași surse spun că printre aliații lui Patron ar fi și Ion Șoltoianu, tot fost sportiv, eliberat în 2019, înainte de termen, din închisoare după ce a împușcat un fost polițist la o terasă în 2011. Recent acesta a ajuns din nou în vizorul poliției, după ce a amenințat cu arma un tânăr care-și plimba câinele în sectorul Botanica din capitală.
Operațiunea de anihilare a grupării a fost desfășurată de procurorii PCCOCS în comun cu ofițerii Direcției Investigații Criminalitate Organizată a INI, Jandarmeria Națională din Franța, Poliția Română și Europol.








