Guvernul va prezenta mâine conceptul politicii fiscale, după revizuire
Politic 5 august 2026, 16:15 | 129

Guvernul va prezenta mâine conceptul politicii fiscale, după revizuire. Premierul Vasile Tofan promite taxe mai mici pentru muncă și investiții, impozite mai mari pentru vicii și uniformizarea atentă a TVA. Precedenta versiune a reformei fiscale a provocat revoltă în societate.

VASILE TOFAN, prim-ministru: "Trebuie să construim taxele în așa fel încât să facem evaziunea mai puțin atractivă, iar oamenii de bună-credință să își plătească taxele. (...) Principalul instrument pe care trebuie să-l folosim ține de faptul ca persoanele cu venituri mai mici să plătească mai puține taxe pe muncă. Dacă vom repara acest mecanism, cred că vom încuraja angajatorii să achite de bună-credință taxele."

Premierul a precizat că măsurile fiscale trebuie să fie însoțite și de creșterea salariului minim, pentru a limita practicile prin care angajatorii declară oficial un salariu redus, iar diferența este oferită în numerar. O altă direcție urmărită prin reformă este reinvestirea în Republica Moldova a banilor câștigați de companii.

VASILE TOFAN, prim-ministru: "Trebuie să încurajăm businessurile ca banii pe care îi câștigă aici să nu se ducă în România, în Dubai sau în altă parte. Pot să apelez la patriotism economic pe de o parte, și cred că trebuie să o facem, dar trebuie să construim mecanismul fiscal astfel încât businessurile să fie încurajate să investească și să reinvestească aici."

Reforma urmărește majorarea taxelor pentru produsele considerate nocive pentru sănătate și societate, inclusiv jocurile de noroc.

VASILE TOFAN, prim-ministru: "Cifra, pe care recunosc, că nu am cunoscut-o, dar moldovenii cheltuie anual câte 10 miliarde de lei pentru jocuri de noroc și loterie. Cu toții ne-am dori ca acești bani să fie cheltuiți pentru cărți, mâncare, pentru sănătate, și nu pentru jocuri de noroc. Aici, tot avem o responsabilitate, dar este și o oportunitate de a crește veniturile la buget, dar este și o responsabilitate socială, ca să aducem puțină descurajare."

Premierul a recunoscut că prima versiune a reformei fiscale a fost prea ambițioasă în ceea ce privește uniformizarea cotelor TVA și că nu a ținut suficient cont de vulnerabilitățile economice ale populației. De aceea, noua variantă va proteja gospodăriile cu venituri mici, inclusiv prin măsuri privind aplicarea TVA pentru alimente, gaz și energie. Vasile Tofan a dat asigurări că autoritățile au ținut cont de criticile din partea societății și vor prezenta o versiune mai echilibrată a documentului.

Opinia ta contează. Comentează!