În luna decembrie, volumul livrărilor de gaze de la Gazprom către Republica Moldova vor fi reduse cu peste 56%
Economic 22 noiembrie 2022, 15:24 | 785

Livrările de gaze naturale furnizate de Gazprom către Republica Moldova vor fi reduse cu peste 56%, începând cu 1 decembrie. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat al Ministerului Infrastructurii, Constantin Borosan, iar informația a fost confirmată ulterior și de șeful Moldovagaz, Vadim Ceban. Reprezentanții guvernării spun că ne confruntăm cu un nou episod al șantajului energetic rus, dar promit că „vom ieși din această iarnă mult mai puternici”.

Potrivit lui Constantin Borosan, Gazprom nu a rezervat capacități adiționale de transport al gazelor în Republica Moldova pentru luna decembrie. Vom primi de la gigantul rus tot 5,7 milioane de metri cubi de gaze pe zi. Este exact același volum de gaze, pe care Gazprom ni-l oferă din septembrie încoace. Doar că potrivit contractului și volumelor totale agreate, gigantul rus urma să crească livrările odată cu lunile de toamnă și de iarnă, când se răcește vremea și crește considerabil consumul de gaze naturale. Acum pe măsură ce ne apropiem de iarnă, iar Gazpron nu crește livrările, resimțim un deficit tot mai mare de gaze naturale. Dacă în octombrie, acest deficit a fost de 40%, atunci în decembrie va crește până la 56,5%.

CONSTANTIN BOROSAN, secretar de de stat la Ministerul Infrastructurii: "La licitația de rezervare a capacității lunare de transport al gazelor naturale, desfășurată pe 21 noiembrie, la punctele de interconectare dintre Ucraina și Republica Moldova nu au fost rezervate capacități adiționale de transport. Astfel, livrările de gaze naturale de la „Gazprom” către Republica Moldova vor fi reduse cu 56,5%, în luna decembrie, reieșind din volumul de gaze naturale coordonat de „Moldovagaz” și „Gazprom”."

Potrivit secretarului de stat, în luna decembrie, malul drept al Republicii Moldova va primi 189 de milioane de metri cubi de gaze, iar malul stâng - 217 milioane de metri cubi, conform Contractului de furnizare a gazelor naturale. Prețul de import al gazelor rusești a fost, în luna noiembrie, de aproximativ 821 de dolari pentru o mie de metri cubi. Asta după ce în octombrie, prețul a fost de 1031 de dolari per mia de metri cubi. Deși costul de achiziție scade, problema rămâne deficitul de gaz, care este invocat inclusiv de regimul de la Tiraspol, care nu ne mai furnizează energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan.

Deputatul PAS Radu Marian spune că este vorba despre o ”blocadă energetică a Kremlinului împotriva Republicii Moldova”.

RADU MARIAN, deputat PAS: "În decembrie 2022, Gazprom va livra cu 56,5% mai puțin gaz decât este specificat în contract. Acest lucru va complica și producția energiei electrice la MGRES pentru Republica Moldova. Este continuarea războiului hibrid, care-l pune la cale Kremlin cu ajutorul grupării hoției și a războiului. Guvernul s-a pregătit pentru acest scenariu. Avem suficienți combustibili alternativi și rezerve de gaze naturale. Va fi greu, dar vom ieși din această iarnă mult mai puternici."

Ministrul Infrastructurii, Andrei Spânu, a comunicat că săptămână trecută, Energocom a mai achiziționat și stocat 30 de milioane de metri cubi de gaze. În total, volumul rezervelor a ajuns la 187 de milioane de metri cubi de gaze stocate. Această cantitate este suficient pentru aproximativ o lună și trei săptămâni de iarnă, iar creșterea rezervelor va continua și în perioada următoare. Și Termoelectrica continuă să își crească rezervele de păcură, iar Agenția Rezerve Materiale a completat rezerva strategică de cărbune în proporție de 100%.

Opinia ta contează. Comentează!