Oleg Gavriliță a fost desemnat procuror-șef interimar al Secției proceduri non-penale și implementare CEDO a PG
Justiţie 17 martie 2023, 19:38 | 684

Oleg Gavriliță a fost numit astăzi procuror-șef interimar al Secției proceduri non-penale și implementare CEDO din cadrul Procuraturii Generale. Hotărârea a fost luată de Consiliul Superior al Procurorilor. Proaspătul șef interimar declară două automobile, trecute cu valoarea actuală de piață de 0 lei.

Oleg Gavriliță activează în cadrul Secției reprezentare în procedurile non-penale și implementare CEDO din august 2016. În declarația sa de avere, Gavriliță indică două apartamente, unul de 93 de metri pătrați, a cărui valoare este estimată la 523 de mii de lei, iar al doilea, de 31 de metri pătrați, ar valora puțin peste 175 de mii de lei.

Familia Gavriliță mai are două automobile, un BMW, fabricat în 2003, și un Nissan, fabricat în 2011, trecute cu valoarea actuală de piață de 0 lei. Procurorul are și un garaj în valoare de 90 de mii de lei.

Pentru anul 2021, Oleg Gavriliță a declarat un salariu de 355 de mii 833 de lei. În același an a declarat că a primit transferuri de peste hotare, în sumă de 5000 de euro.

În ședința de astăzi a CSP, Ruslan Cazacu a fost numit procuror-șef interimar al Procuraturii raionului Criuleni, iar Mirabela Mihalachi a fost desemnată în calitate de adjunct al procurorului șef al raionului Ștefan Vodă.

Opinia ta contează. Comentează!