La „Femeile Vorbesc”, am mers acasă la o familie din Măgdăcești în care există multă fericire, dar și suferință
A devenit mamă a patru copii, după un drum lung și dificil. Vorbim despre o femeie din Măgdăcești care credea că își vede visul împlinit. Bucuria familiei a fost însă umbrită de o veste cumplită. Medicii le-au spus părinților că micuții s-ar putea să nu supraviețuiască nici măcar un an. Astăzi, copiii au șapte ani și merg la școală. Cum au reușit părinții să treacă peste toate greutățile, aflați duminică, la „Femeile vorbesc”.
La Femeile Vorbesc, am mers acasă la o familie din Măgdăcești în care există multă fericire, dar și destulă suferință. Am descoperit o mamă care a avut de parcurs un drum extrem de dificil până a-și simți copiii sub inimă. Dumnezeu i-a dat nu unul, ci patru copii, iar Tatiana a primit vestea ca pe o binecuvântare.
A ales să-i păstreze pe toți patru. Dar povestea maternității era scrisă doar pe jumătate. La scurt timp, medicii aveau să-i aducă o noutate care i-a schimbat viața pentru totdeauna.
Medicii aveau prognoze sumbre pentru viitorul micuților. Îi spuneau că, posibil, nu vor ajunge nici măcar la un an. Dar un părinte nu renunță nici atunci când viața copilului atârnă de o speranță.
Astăzi, cei patru copii au 7 ani și merg la școală. Cum a reușit Tatiana și soțul ei să treacă peste cele mai grele momente, cine le-a fost alături și cât de departe pot merge doi părinți pentru copiii lor, aflați duminică, de la ora 18.00, la „Femeile Vorbesc”.








