Șeful guvernului francez a declarat că se va vaccina cât mai curând pentru a mobiliza și populația să îl urmeze
Externe 19 martie 2021, 15:42 | 1123

Guvernele europene reiau vaccinarea cu AstraZeneca după ce ieri Agenţia Europeană pentru Medicamente a anunţat ferm că vaccinul este ''sigur şi eficace''. Spania, Germania, Franța sau Italia au confirmat că procesul de vaccinare va continua, relatează AFP.

Șeful guvernului francez a anunţat joi un nou lockdown de o lună pentru Paris şi alte zone ale ţării după o creştere a cazurilor de infectare cu noile variante de coronavirus, care sunt mai contagioase. Oficialul a declarat că se va vaccina cât mai curând pentru a mobiliza populația să facă același lucru.

JEAN CASTEX, premierul Franței: "După cum am promis, voi fi vaccinat mâine cu acest vaccin pentru a arăta că putem avea încredere deplină."

Și Italia va relua imunizările împotriva COVID-19 cu vaccinul de la AstraZeneca, a anunţat şeful guvernului de la Roma, Mario Draghi.

MARIO DRAGHI, premierul Italiei: "Guvernul italian dorește să atingă un număr cât mai mare de persoane vaccinate în cel mai scurt timp posibil. Aceasta este prioritatea noastră. Suspendarea vaccinului AstraZeneca de către multe alte țări europene a fost doar o decizie temporară și de precauție."

Tot de vineri se vor relua utilizarea acestui vaccin în Letonia şi Lituania. Premierul britanic Boris Johnson a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că se va vaccina vineri cu serul dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford, insistând că ambele vaccinuri care sunt administrare în prezent în campania de imunizare din ţara sa - de la Oxford/AstraZeneca şi Pfizer - sunt sigure, transmite Reuters.

BORIS JOHNSON, premierul Marii Britanii: "Vaccinul Oxford este sigur şi vaccinul Pfizer este sigur. Ceea ce nu este sigur este să te infectezi cu COVID. De aceea este aşa de important să ne vaccinăm toţi de îndată ce ne vine rândul. Al meu vine mâine, iar centrul unde voi fi vaccinat foloseşte în prezent vaccinul Oxford/AstraZeneca şi acesta este cel pe care îl voi primi."

Și Spania va relua programul de vaccinare, a anunţat joi ministrul spaniol al Sănătăţii.

CAROLINA DARIAS, ministrul Sănătății, Spania: "Reluăm vaccinarea cu AstraZeneca săptămâna viitoare. Se va întâmpla de miercuri."

Germania a anunţat, de asemenea, că va relua vaccinările anti-Covid cu AstraZeneca.

JENS SPAHN, ministrul Sănătăţii, Germania: "Scopul nostru, şi acesta este obiectivul comun al guvernului şi al celor 16 landuri, este reluarea vaccinărilor cu AstraZeneca în cursul zilei de vineri."

Agenţia Europeană pentru Medicamente a anunţat joi că vaccinul dezvoltat de AstraZeneca împotriva COVID-19 este sigur şi eficace şi nu este asociat unui risc mai ridicat de producere a unor cheaguri de sânge.

EMER COOKE, directorul executiv al EMA: "Comitetul pentru evaluarea riscului în materie de farmacovigilenţă a ajuns la o concluzie clară: este vorba despre un vaccin sigur şi eficace. Beneficiile în ceea ce priveşte protecţia împotriva COVID-19, cu riscul asociat de deces şi spitalizare, depăşesc posibilele riscuri de efecte secundare."

Agenţia Europeană pentru Medicamente va lansa investigaţii suplimentare pentru a afla mai multe despre aceste cazuri rare. Un număr de 15 ţări, printre care Germania, Franţa şi Italia, au suspendat utilizarea vaccinului AstraZeneca după semnalarea unor efecte secundare precum dificultăţi de coagulare şi formarea unor cheaguri de sânge.

Opinia ta contează. Comentează!