Jurnalul orei 17, 10 Iulie
Jurnalul orei 17:00 10 iulie 2026, 18:04 | 147

Prezentat de Călin Jucovschi

Atac banditesc, în plină zi, într-o suburbie a capitalei. Ginerele unui om de afaceri de la Hâncești a fost maltratat de un grup de indivizi, care i-au incendiat automobilul.

Doi copii s-au electrocutat la Bălți cu un cablu din curte. Fată de 11 ani a decedat pe loc, iar fratele acesteia, de șapte ani, a fost transportat la spital. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Spitalului Clinic Bălți, Andreea Galici, starea băiatului este gravă, dar stabilă.

Prețurile medii de consum au scăzut ușor în luna iunie, față de luna mai, în special datorită ieftinirii alimentelor de sezon, dar și carburanților, după ce prețurile petrolului au revenit la cotații de până la criza din Orientul Mijlociu. Datele Biroului Național de Statistică arată însă că serviciile au continuat să se scumpească. Economistul Marin Gospodarenco avertizează că, din toamnă, prețurile ar putea crește din nou, dacă vor fi majorate tarifele la energie.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie