Rusia blochează platformele străine
Externe 13 februarie 2026, 20:20 | 72

Kremlinul își consolidează controlul asupra spațiului online. Roskomnadzor a trecut la blocarea completă a platformei YouTube, după aproximativ un an și jumătate în care serviciul a fost încetinit artificial. Și platforma WhatsApp a acuzat autoritățile ruse că vor să blocheze complet serviciul pe teritoriul Federației Ruse. Experții spun că măsura reprezintă „un nou pas” spre separarea internetului rusesc de cel global.

Publicația The Moscow Times scrie că utilizatorii din diferite regiuni au raportat imposibilitatea accesării platformei Youtube fără utilizarea VPN. Experții în servicii informaționale precizează că, atunci când cineva încercă să acceseze YouTube, routerul pur și simplu nu poate asocia adresa site-ului cu adresa IP și dă eroare.

Eliminarea WhatsApp și a altor 12 resurse din Sistemul Național de Nume de Domeniu al Rusiei a fost anunțată miercuri. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a acuzat din nou „nerespectarea legislației rusești” de către platforma WhatsApp și a sugerat drept alternativă aplicația Max, pe care Kremlinul o impune insistent rușilor.

DMITRI PESKOV, purtător de cuvânt al Kremlinului: "„Max” este o alternativă disponibilă, o aplicație care avansează, o aplicație națională, disponibilă pe piață pentru toți cetățenii. Cât ține de blocarea WhatsApp, într-adevăr, din cauza refuzului corporației Meta de a respecta normele și buchea legii ruse, s-a luat o astfel de decizie și ea a fost pusă în aplicare."

Experții din opoziție afirmă că măsura reprezintă „un nou pas” spre separarea internetului rusesc de cel global. Șeful Societății pentru Protecția Internetului, Mihail Klimariov, constantă că situația „evoluează de la rău în mai rău”, iar accesul este menținut acum doar prin VPN.

MIHAIL KLIMARIOV, Șeful Societății pentru Protecția Internetului: "Vor pedepsi pe cine doresc, îi vor urmări pe toți. Este vorba tocmai de acest pas, un alt pas mic - ideea că există un internet global și apoi există un internet rusesc intern, care sunt complet diferite. De fapt, situația merge din rău în mai rău. Deocamdată, VPN-ul funcționează. Dar dacă e să analizăm lucrurile în dinamică, atunci, aproape de 2029, în Rusia nu va funcționa nici VPN, nimic, niciun site, va fi doar „Max” și VK."

Proiectul „Na sviazi”, care monitorizează internetul rusesc, a verificat în ajun mai multe site-uri populare în Rusia și a constatat că 13 dintre ele - inclusiv WhatsApp, Telegram, Messenger, Facebook, YouTube - au fost șterse din Sistemul național de nume de domenii, parte a așa-numitului „internet suveran” al Rusiei, lansat oficial în 2019. Totodată, din sistemul numelor de domenii au fost șterse, printre altele, site-urile Radio Svoboda și Current Time TV - servicii în limba rusă ale Radio Europa Liberă, precum și BBC News, Deutshe Welle și The Moscow Times.

Opinia ta contează. Comentează!