Jurnalul Sportiv, 23 Septembrie
Prezentat de Daniela Ciocanu
Naționala masculină de volei a României a fost eliminată de la Campionatul European, după ce a pierdut cu 0-3 în fața Franței, în sferturile de finală. Partida s-a disputat la Sofia, Bulgaria, iar campioana olimpică en-titre s-a calificat în semifinalele competiției.
Mikel Arteta este aproape să-şi prelungească aventura la Arsenal. Antrenorul spaniol, care a preluat echipa în decembrie 2019, ar fi ajuns la un acord final pentru un nou contract, care îi va aduce şi o creştere importantă a salariului.
Real Madrid şi președintele La Liga, Javier Tebas, sunt în război total, după ce în ultimele zile între părţi au avut loc un schimb de replici foarte acide.








