La ultima reuniune din acest an a Consiliului European ar putea fi adoptate decizii importante legate de extindere
Politic 11 noiembrie 2025, 23:15 | 938

La ultima reuniune din acest an a Consiliului European ar putea fi luate decizii importante privind extinderea Uniunii Europene. La Bruxelles și în alte capitale se discută posibilitatea ca statele membre să aprobe deschiderea clusterelor de negocieri. Informația a fost confirmată pentru Jurnal TV de europarlamentarul Dan Barna, care a evitat însă să ofere detalii.

DAN BARNA, europarlamentar: "Comisia și Parlamentul sunt foarte clare în mesajul lor și în poziția lor, că trebuie deschise negocierile de aderare cu Republica Moldova. Rezultatul votului a venit să confirme această poziționare politică. În momentul de față, decizia este la Consiliu. Sunt niște semne de optimism și de asta eu în continuare îmi păstrez optimismul, că până la sfârșitul anului se vor putea deschide aceste negocieri."

Aderarea fără drepturi depline nu este o discuție în cercurile politice de la Bruxelles. „Nu există astfel de precedente”, spune europarlamentarul.

DAN BARNA, europarlamentar: "Ideea că aderi la Uniunea Europeană, dar nu ai drept de vot și poți să stai la masa, dar pe un scăunel mai mic, eu nu o văd că fiind una foarte realistă, de asta spun e o discuție mai degrabă teoretică de jurnaliști, mai mult decât de decidenți politici."

Noul cabinet de miniștri de la Chișinău este încurajat de oficialii de la Bruxelles să mențină parcursul european.

DAN BARNA, europarlamentar: "Așteptarea este ca acest nou cabinet să continue direcția explicit europeană pe care Maia Sandu și Guvernul au arătat-o în ultimii ani și acest drum să continue încărcat sau reîncărcat de acest vot al cetățenilor moldoveni, care au fost expliciți pe 28 septembrie."

Dan Barna s-a referit și la raportul de extindere, publicat recent, despre care spune că este o „recunoaștere a unei performanțe extraordinare, pe care Guvernul și cetățenii moldoveni au reușit să o atingă într-un termen foarte scurt”.

Opinia ta contează. Comentează!