S-a născut prematur, la șase luni de sarcină, iar medicii nu i-au dat prea multe șanse de supraviețuire
S-a născut prematur, la șase luni de sarcină, iar medicii nu i-au dat prea multe șanse de supraviețuire. La doi ani, a primit diagnosticul de paralizie cerebrală. Au urmat cinci intervenții chirurgicale, ani de recuperare și o luptă continuă. Victoria a decis să nu lase diagnosticul să-i scrie povestea. Astăzi este mamă și trăiește viața pe care și-a dorit-o. Descoperiți povestea ei, duminică, la „Femeile vorbesc”.
S-a născut prematur, la doar șase luni, atât de mică și cu un viitor plin de incertitudine. La doi ani, părinții au aflat diagnosticul de care suferea copilul: paralizie cerebrală. Din acel moment, a început un drum pe care familia avea să-l parcurgă împreună.
VICTORIA BODEAN, diagnosticată cu paralizie cerebrală, mama unei fetițe de doi ani: "La doi ani, mama a zis că ceva nu este bine și mi-au pus diagnoza oficială și de atunci s-a început povestea reabilitărilor, operațiilor, am avut 5 operații."
Victoria a crescut într-o familie în care dizabilitatea nu i-a definit copilăria. A avut curajul să viseze, să învețe, iar la 16 ani, a făcut un pas pe care mulți l-au considerat imposibil. A plecat singură în SUA. Acolo a descoperit gustul independenței. Astăzi, vorbește deschis despre ceea ce a construit prin ambiție și o putere de caracter de fier.
VICTORIA BODEAN, diagnosticată cu paralizie cerebrală, mama unei fetițe de doi ani: "O femeie fericită, o mamă fericită, o fire care nu vede obstacol, chiar și în pofida faptului că sunt cu dizabilitate, nu putem nega existența, eu am ales să o controlez."
O poveste despre familie, independență și puterea de a nu lăsa un diagnostic să-ți rescrie scenariul vieții. Duminică, de la ora 18.00, la „Femeile Vorbesc”.








