Directoarea Centrului pentru Artă Contemporană din Chișinău, Lilia Dragneva, a murit într-un grav accident rutier în județul Vaslui
Directoarea Centrului pentru Artă Contemporană din Chișinău, Lilia Dragneva, a murit într-un grav accident rutier produs în județul Vaslui din România. Alți trei cetățeni ai Republicii Moldova au fost răniți, inclusiv unul grav. Tragedia s-a produs în timp ce toți reveneau acasă de la un eveniment cultural care s-a desfășurat la Iași. Poliția română investighează circumstanțele în care mașina a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent de un cap de pod.
Accidentul s-a produs sâmbătă, în apropierea localității Târzii, județul Vaslui. Potrivit poliției județene, la volan se afla un cetățean moldovean de 62 de ani. Din motive care urmează a fi stabilite, acesta ar fi pierdut controlul direcției, a intrat pe sensul opus, apoi în șanț și a lovit structura unui pod.
Impactul a fost extrem de puternic. Lilia Dragneva a rămas încarcerată și a fost declarată decedată de echipajul medical. O altă pasageră, în vârstă de 34 de ani, a suferit răni grave, inclusiv amputarea unui membru superior, și a fost transportată cu elicopterul SMURD la un spital din Iași. Conducătorul auto și o altă femeie au fost duși la spitalul din Vaslui.
Potrivit presei vasluiene, la volan s-ar fi aflat profesorul universitar Emil Dragnev, fratele Liliei Dragneva, iar tânăra grav rănită ar fi fiica acestuia. Aceeași sursă notează că în mașină se afla și soția ministrului Culturii al Republicii Moldova, Dan Suruceanu. Europa Liberă a confirmat, din surse guvernamentale, că este vorba despre Valeria Suruceanu, directoarea Muzeului de Istorie a Orașului Chișinău, care se află în afara pericolului și a revenit deja în Republica Moldova.
PRECIZĂRILE MINISTERULUI AFACERILOR EXTERNE: "Consulatul General al Republicii Moldova la Iași menține legătura cu autoritățile române competente și cu familiile persoanelor afectate, acordând asistența consulară necesară, inclusiv pentru facilitarea procedurilor de repatriere, după caz."
Cei patru au participat la Simpozionul Internațional „Monumentul – Tradiție și Viitor”, care s-a desfășurat la Iași. Șoferul a fost supus testului pentru consum de alcool, iar rezultatul a fost negativ. Poliția română a inițiat un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă și continuă cercetările, pentru a stabili cauza exactă a accidentului.








