Jurnalul orei 17, 15 Mai
Jurnalul orei 17:00 15 mai 2026, 17:48 | 120

Prezentat de Călin Jucovschi

România și Ucraina s-au calificat în finala Eurovision Song Contest 2026. Reprezentanții celor două țări au acces în ultima etapă a competiției după semifinala de aseară. Sâmbătă, la Viena, vor concura 25 de țări. Satoshi va urca pe scenă al 16-lea.

Sezonul estival bate la ușă, iar mulți moldoveni și-au făcut deja rezervările pentru vacanțe și călătorii. Agențiile de turism se bucură că cererea rămâne ridicată, chiar și în condițiile în care prețurile au crescut cu aproximativ 15- 20 la sută față de anul trecut. Printre destinațiile preferate ale conaționalilor noștri se mențin Turcia, Grecia și Bulgaria.

Un lot de zece tone de mărar de import a fost distrus de inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Asta după ce analizele de laborator au indicat depășiri de aproape zece ori ale limitei admise de reziduuri de pesticide. Tot astăzi, au fost a retrase de pe piață mai multe loturi de șervețele umede pentru bebeluși, după depistarea unui microorganism patogen.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie