Partidul conservator câștigă în Bulgaria
Externe 3 octombrie 2022, 15:41 | 404

Partidul conservator al fostului premier bulgar Boiko Borisov s-a clasat pe primul loc în urma alegerilor legislative de duminică, potrivit sondajelor publicate la ieşirea de la urne. Borisov ar putea avea probleme în a găsi parteneri pentru a guverna, scrie Reuters. Alegeri legislative au fost și în Letonia. Partidul de centru-dreapta ”Noua Unitate” a câştigat scrutinul, în timp ce partidele apropiate minorităţii ruse au înregistrat rezultate slabe, transmite AFP.

În Bulgaria, Partidul lui Borisov, GERB, este creditat cu circa 25% din voturi, fiind urmat de formaţiunea rivalului său centrist, Kiril Petkov, "Continuăm Schimbarea", care ar fi întrunit în jur de 19% din voturi, potrivit mai multor exit-polluri. Este a patra oară în numai 18 luni, când bulgarii au fost chemaţi la urne pentru a-şi alege Parlamentul - o perioadă de instabilitate politică fără precedent după căderea comunismului în 1989. De data aceasta, bulgarii au ieşit fără prea mare convingere - rata de participare a fost una istoric scăzută, la fel ca în noiembrie 2021 - şi într-o atmosferă sumbră, odată cu apropierea unei ierni umbrite de creşterea preţurilor şi de războiul din Ucraina.

Imaginea lui Boiko Borisov este una pătată, puternic afectată de manifestaţiile în masă împotriva corupţiei care au avut loc în vara lui 2020.

Borisov este izolat în cadrul clasei politice şi riscă să aibă dificultăţi în a găsi un partener de guvernare, subliniază analiştii. Duminică, Borisov a îndemnat din nou alţi politicieni la o atitudine rezonabilă, declarându-se deschis tuturor celor care apără "locul Bulgariei în Uniunea Europeană şi NATO". Kiril Petkov a refuzat deja orice alianţă cu cel care în opinia sa întrupează "trecutul corupt" al Bulgariei.

În Letonia, partidul de centru-dreapta ”Noua Unitate” al prim-ministrul în funcţie Krisjanis Karins a obţinut 18,97% din voturi şi devine prima forţă în parlament, cu 26 de deputaţi, potrivit Comisiei Electorale Centrale.

Rezultatele scrutinului, pe fondul invaziei ruse în Ucraina, sporesc şansele lui Krisjanis Karins de a fi însărcinat de către preşedintele Egils Levits să formeze următorul guvern de coaliţie în această ţară baltică. Războiul din Ucraina a jucat foarte mult în favoarea lui Karins şi a ”Noii Unităţi”, pentru că sunt puternici în domeniul afacerilor externe, ceea ce este foarte important pentru Letonia din punctul de vedere al securităţii naţionale", scrie AFP.

În total, şapte formaţiuni vor fi prezente în parlamentul unicameral care are o sută de locuri. Doar un singur partid susţinut de minoritatea rusofonă, ”Stabilitate!”, a depăşit pragul de 5%, obţinând 6,80%, care îi asigură 11 mandate, în timp ce formaţiunea istorică a vorbitorilor de limbă rusă, ”Armonie”, cândva puternică, nu a reuşit să intre în parlament, obţinând doar 4,81% , la fel ca Uniunea Rusă din Letonia (pro-Kremlin, 3,62%). "Noua Unitate” nu va intra într-o coaliţie cu partidele care îşi caută orientările politice în Rusia. ”Alte opţiuni sunt deschise", a declarat Krisjanis Karins pentru presa de la Riga.

Opinia ta contează. Comentează!