Marina Tauber, cercetată penal în dosarul „finanțării ilegale a Partidului Șor”, a fost scoasă de sub control judiciar
Justiţie 7 martie 2024, 20:48 | 526

Marina Tauber, cercetată penal în dosarul finanțării ilegale a fostului Partid Șor, a fost scoasă de sub control judiciar. Decizia a fost luată astăzi de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Avocații Marinei Tauber spun că este o decizie absolut legală, care este conformă Codului de procedură penală. De partea cealaltă, procurorii afirmă că vor contesta decizia instanței.

Avocatul Sergiu Moraru spune că legiuitorul a prevăzut expres că pentru infracțiunile săvârșite în care pedeapsa nu depășește o privațiune de libertate pe un termen de 12 ani, persoana nu poate fi ținută sub controlului judiciar mai mult de 12 luni, cumulativ.

SERGIU MORARU, avocat: "Infracțiunile incriminate doamnei Tauber nu depășesc acest termen de 12 ani, sancțiunea maximă motiv pentru care și pedeapsa, măsura preventivă de control judiciar nu poate depăși 12 luni. Am indicat instanței că cumulativ 12 luni s-au împlinit de fapt sau se împlinesc în câteva zile motiv pentru care nu poate fi admisă această solicitare a procurorului ori ea este vădit ilegală pentru a prelungi controlul judiciar pentru 60 de zile."

Acuzatorii de stat spun că vor contesta decizia instanței.

ROMAN PORUBIN, procuror: "Noi suntem implicați într-un proces contradictoriu, este poziția părții apărării nu este justificată, dar este în drept să o prezinte către instanța de judecată. Există riscul de a influența probele care încă nu au fost administrate în cadrul instanței precum și riscul de eschivare care ar periclita examinarea procesului."

În cadrul procesului, Marina Tauber s-a arătat indignată de prezența protestatarilor, despre care spune că perturbă buna desfășurare a ședințelor de judecată.

MARINA TAUBER: "Eu astăzi vreau să mă adresez instanței, la organele de drept. Eu sunt pentru libera exprimare și suntem ok cu diferite opinii. Doamnele acestea care cred că eu sunt vinovată cu ceva e părerea lor și eu o respect, dar să mi spună că eu sunt hoață sau bandită ele trebuie să aibă o încheiere judecătorească."

Marina Tauber este cercetată penal pentru acceptarea cu bună știință a finanțării Partidului Șor. Potrivit procurorilor, aceasta a recepționat de la grupul criminal organizat condus de fostul deputat Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, mijloace bănești în sumă de aproape zece milioane de lei, dintre care peste 740 de mii de lei i-ar fi introdus fals în formularele de donații. De asemenea, Tauber este învinuită că, fiind vicepreședinte al Partidului Șor, a acceptat cu bună știință finanțarea formațiunii cu peste 195 de milioane de lei din partea aceluiași grup criminal organizat.

Opinia ta contează. Comentează!