Prietenii externi ai Moldovei și-au manifestat încrederea că noul Guvern va accelera reformele pe care oamenii le așteaptă
Politic 6 august 2021, 20:19 | 2212

După învestirea Guvernului Gavrilița, reacțiile externe au început să vină aproape imediat. Partenerii externi ai Moldovei au venit cu mesaje de felicitare, manifestându-și încrederea că noua componență a Executivului va accelera reformele pe care oamenii le așteaptă.

Raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova, Dragoș Tudorache, a scris pe pagina sa de Facebook că noul Guvern învestit are o componență echilibrată, cu oameni noi și cu politicieni experimentați, iar acest lucru îi va da capacitatea să înfrunte situațiile dificile.

DRAGOȘ TUDORACHE DESPRE INVESTIREA GUVERNULUI: "Sunt conștient că misiunea pe care a primit-o noul guvern nu este ușoară. Aștept să văd un plan clar și etapizat pentru ajutorul substanțial de peste o jumătate de miliard de euro pe care Uniunea Europeană îl pune la dispoziția Chișinăului. Aceste eforturi sunt necesare, sumele sunt evident condiționate de performanța politică și de reformele din Republica Moldova, dar e bine de amintit că toate acestea au fost prevăzute cu gândul la cetățenii acestei țări, care merită mai mult decât au primit în ultimii 30 de ani."

Și președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, europarlamentarul român, Siegfried Mureșan, a felicitat Guvernul condus de Natalia Gavrilița.

SIEGFRIED MUREȘAN DESPRE INVESTIREA GUVERNULUI: "Am încredere că noul Guvern de la Chișinău, susținut în mod transparent de o majoritate parlamentară proeuropeană și împreună cu președinta Maia Sandu vor accelera reformele pe care oamenii le așteaptă pentru modernizarea țării.Noi, Parlamentul European, vom fi alături de Guvernul Republicii Moldova în implementarea reformelor, inclusiv a pachetului de investiții și reforme de 600 de milioane de euro pe care Uniunea Europeană l-a pus la dispoziția Republicii Moldova pentru următorii ani."

A scris Siegfried Mureșan pe pagina sa de Facebook. Cu un mesaj de felicitare a venit și prim-ministrul României, Florin Cîțu.

FLORIN CÎȚU DESPRE INVESTIRE GUVERNULUI GAVRILIȚA: "Mult succes noului Guvern al Republicii Moldova, care a primit, astăzi, votul de învestitură, la Chișinău! Vom sprijini toate eforturile doamnei prim-ministru Natalia Gavrilița și ale Cabinetului său, îndreptate spre aprofundarea reformelor, consolidarea statului de drept și a parcursului european. Suntem pregătiți să începem imediat să lucrăm pe întreaga agendă de cooperare bilaterală, în spiritul Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova."

A scris Câțu pe pagina de Facebook.

Opinia ta contează. Comentează!