Perioadele de ger, urmate de încălzirea aerului, au scos la iveală problemele legate de raparația drumurilor din capitală
Perioadele de ger, urmate de încălzirea aerului, iar apoi de revenirea temperaturilor negative, au scos la iveală problemele legate de raparația drumurilor din capitală și calitatea lucrărilor. După o perioadă în care n-au putut circula din cauza drumurilor necurățate, șoferii se confruntă acum cu o altă problemă - gropile care apar una după alta pe multe străzi ale capitalei. Acestea devin adevărate capcane pentru conducătorii auto, care se pomenesc cu anvelopele și jantele distruse.
Numărul șoferilor, care ajung la vulcanizare cu anvelopele mașinilor deteriorate din cauza gropilor de pe străzile capitalei, este în creștere considerabilă.
CRISTIAN BUBULICI, lucrător vulcanizare: "Solicitări multe sunt din cauza că multe gropi sunt în Chișinău. Mai mulți vin cu anvelopele sparte. Din cauza gropilor, se îndoaie jantele, crapă... Sunt diferite situații. Dacă se poate de reparat, se repară, dacă nu... omul trebuie să cumpere o altă anvelopă. "
Directorul Asociației Drumarilor Antreprenori din Moldova, Boris Gherasim, spune că finanțarea insuficientă pentru reabilitarea drumurilor este cauza care duce la degradarea acestora.
BORIS GHERASIM, director, Asociația Drumarilor Antreprenori din Moldova: "Să zicem în anul trecut, în mai anul 2022, pentru anul 2024 finanțarea drumurilor este la nivel de vreo 30 de procente din necesar. Și nevoia aceasta ne duce la aceia ca drumurile mai mult degradează, mai mult se strică, de cât apar noi."
Boris Gherasim mai spune că autoritățile ar trebui să abordeze cu maximă seriozitate problema drumurilor.
BORIS GHERASIM, director, Asociația Drumarilor Antreprenori din Moldova: "Statul nu are 4-5 miliarde necesare pentru alocarea la întreținerea acestor drumuri? Nu se alocă la întreținere? Am ajuns la aceia de la 24-25 de procente care erau vreo șapte - opt ani în urmă, în stare rea. Am ajuns la aceia că acum avem 60 de procente drumuri în stare rea. Și e clar lucru că drumurile acestea o să degradeze foarte tare primăvara asta, după așa iarnă."
Șeful Direcției generale mobilitate urbană, Vitalie Mihalache, spune că gropile formate pe drumuri apar din cauza insuficienței finanțării sectorului. Potrivit lui, dacă ar fi fost alocate mijloacele bănești necesare pentru întreținerea fondului rutier municipal, atunci din bugetul de stat ar fi fost necesar să fie direcționate aproximativ 700 – 800 de milioane lei pentru întreținerea curentă a drumurilor din Chișinău.
VITALIE MIHALACHE, șef Direcției generale mobilitate urbană: "În condițiile date ar fi fost suficient de intervenit așa încât ulterior să nu mai apară aceste neconformități sau situații de avarie, dar în efortul depus și inclusiv alocarea mijloacelor municipale pentru întreținerea drumurilor, vreau să comunic că și la ora actuală suntem pregătiți pentru a interveni. Urmează să intervenim, dacă timpul ne va permite, cu asfalt rece pentru a lichida aceste situații de avarie."
De notat că volumul transferurilor de la bugetul de stat către bugetul municipal Chișinău în anul 2024 pentru infrastructura drumurilor publice de interes municipal constituie circa 293 de milioane de lei.








