Jurnalul orei 17, 30 Ianuarie
Prezentat de Vasile Luchianu
O nouă escrocherie! Un operator de jocuri de noroc din Rusia folosește ilegal identitatea Loteriei Naționale a Moldovei, pentru a se promova. Administrația companiei moldovenești anunță că a identificat mai multe pagini de internet și profiluri pe rețelele de socializare, care utilizează în mod fraudulos identitatea vizuală, denumirea și însemnele oficiale ale instituției.
Principalul învinuit în cazul dublului omor, comis în anul 2002, în localitatea Grătiești a fost condamnat astăzi la detenție pe viață. Este vorba de Eduard Apostol, acuzat și de violență și tâlhărie. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, și este cu drept de atac în ordine la Curtea de Apel Centru, în termen de 15 zile.
Fostul primar al comunei Boldureşti, raionul Nisporeni, Nicanor Ciochină, va sta 20 de zile în arest preventiv. Hotărârea a fost emisă de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, după ce procurorii au solicitat un termen de 30 de zile, în noul dosar. Acesta a fost reținut ieri și este suspectat de tortură, tratament inuman și degradant în raport cu un consătean. În timp ce era escortat la judecătorie, Chiochină a declarat că dosarul i-ar fi fabricat, fără a preciza de către cine anume.








