Jurnalul orei 15, 21 Iulie
Prezentat de Vasile Luchianu
Între 23 și 38 la sută din decesele provocate de bolile cardiovasculare ar putea fi asociate cu alimentele ultraprocesate. Concluzia se regăsește într-un studiu canadian, care avertizează că riscul unui infarct sau insuficiența cardiacă pot crește în urma consumului zilnic al acestor produse. Cercetătorii sunt de părere că mii de decese ar putea fi prevenite prin simpla reducere a acestora în alimentație.
Costumele Shakirei și dansatorilor săi pe scena stadionului New-York / New Jersey de la finala Cupei Mondiale 2026 au fost create de un designer român. Este vorba despre Rafaela Pestrițu, care a pregătit cele 40 de ținute într-o singură săptămână. Proiectul, realizat într-un timp record, a adus creațiile unui brand românesc în fața a peste un miliard de spectatori din întreaga lume.
Asociem de obicei vara cu vremea frumoasă, soare, vacanțe și băi în mare sau piscină, dar mulți dintre noi se confruntă în această perioadă cu un val de afecțiuni ORL. Umezeala din urechi, schimbările bruște de temperatură, aerul condiționat și alergiile sezoniere îi trimit tot mai des pe oameni la medic. La Institutul de Medicină Urgentă, numărul pacienților cu probleme ORL s-a dublat în sezonul estival. Printre cele mai frecvente afecțiuni se numără otita externă, rinita, rinosinuzita și inflamațiile gâtului.








