Ion Leucă a fost vaccinat cu Pfizer deși nu face parte din prima categorie de persoane din Planul național de imunizare
Coincidență incredibilă la Glodeni! Deputatul democrat Ion Leucă avea programare la medicul de familie exact în ultima zi de imunizare cu Pfizer a medicilor din instituție. Culmea coincidenței - o doză de vaccin era în plus, așa că medicul de familie, Viorica Ciobanu, i-a propus alesului poporului să se vaccineze. Și el nu a fost împotrivă. S-a vaccinat, iar jurnaliștii au aflat. Deputatul PDM a fost imunizat peste rând, deși puținele doze de Pfizer ajunse în Moldova erau destinate strict pentru medicii din prima linie de luptă anti-COVID. Conform planului național de imunizare, deputații urmează să fie vaccinați în etapa a doua, care însă, nu s-a deschis.
În spațiul public a apărut un document ce confirmă că deputatul democrat, Ion Leucă, s-a vaccinat. L-am contactat pentru a afla circumstanțele ce au justificat imunizarea sa privilegiată în data de 26 martie.
ION LEUCĂ, deputat PD: "Eu stau la evidență la medicul de familie cu câteva boli cronice - una dintre ele fiind diabet zaharat tip doi și, în acest context, medicul mi-a zis că are posibilitatea să-mi administreze un vaccin Pfizer doza a șaptea. Mi-a spus că asta este doza de rezervă și eu nu lezez drepturile niciunuia dintre potențialii beneficiari."
Având în vedere că deputatul Ion Leucă nu se regăsește în prima categorie de persoane ce urmează a fi vaccinate conform planului național de imunizare, ci în a doua, Leucă s-a chinuit să ne convingă că etapa a doua deja a început în Republica Moldova.
ION LEUCĂ, deputat PD: "-De ce considerați că la această etapă în țara noastră doar medicii sunt vaccinați? - Asta anunță autoritățile. -Eu vreau să vă spun că deja la etapa a doua, după ce toți medicii au fost vaccinați, în centrele de vaccinare sunt inivitați profesorii sunt invitați profesorii, persoanele cu boli cronice și alte categorii de persoane care cad sub riscul major al pandemiei."
Viorica Ciobanu, medicul de familie al deputatului Leucă ne-a confirmat că deputatul democrat a fost imunizat la inițiativa ei. Asta pentru că aveau o doză de vaccin în plus și, exact în ultima zi de imunizare a medicilor din istituție, deputatul avea programare la medicul de familie. Viorica Ciobanu a insistat să o credem că a fost o simplă coincidență.
VIORICA CIOBANU, medic de familie: "-A fost o coincidență fiindcă era ultima zi când era administrat vaccinul Pfizer și, pentru că știam că suferă de boli cronice, i s-a propus ultima doză din ultimul flacon. -Cum se întâmplă că rămân aceste doze de vaccin? -Nu rămân atât de multe. Când se dizolvă vaccinul, seringile pot extrage o anumită doză. S-au făcut șase doze de vaccin și, în flaconaș, a mai rămas vaccin, puțin, eu știu, pentru o doză.
Astăzi, în timp ce deputatul Ion Leucă ne asigura telefonic că etapa a doua de vaccinare a început, responsabilii din sănătate anunțau, în cadrul unui briefing, că încă nici nu au stabilit când va fi dat start celei de-a doua etape de imunizare.
NINEL REVENCO, coordonator al campaniei de vaccinare: "Etapa a doua de vaccinare va fi anunțată în curând. La moment și Ministerul Sănătății, și ANSP sunt în proces de pregătire tehnică a acestei etape."
Potrivit autorităților din sănătate, în etapa a doua de vaccinare urmează a fi imunizate persoanele trecute de 60 de ani, persoanele care suferă de comorbidități, angajații din sistemul penitenciar, cei din sistemul educațional, din sistemul apărării și menținerii ordinii publice și personalul din cadrul serviciilor sociale. Conform planului național, deputatul democrat Ion Leucă trebuia să fie imunizat abia în etapa a doua, ca persoană cu comorbidități.