Un milion de euro din miliardul furat a ajuns la două companii ale lui Andronache
Politic 9 iulie 2021, 19:47 | 1841

Două companii offshore cu denumiri similare din paradisul fiscal Belize au încasat un milion de euro din „miliardul dispărut”. RISE Moldova a aflat că societățile create pe coasta de est a Americii Centrale sunt controlate de către deputatul Vladimir Andronachi, om de încredere al oligarhului și fostului lider PD, Vladimir Plahotniuc.

Potrivit portalului de investigație Rise Moldova, familia Andronachi, care controlează cele două companii offshore, ar fi scos aproximativ 1.000.000 de euro din Banca de Economii. Banii s-au plimbat prin mai multe companii intermediare, iar într-un final au ajuns pe conturile „Black Sea Holdings SA” și „Webwest Alliance LTD”. Jurnaliștii au aflat că Vladimir Andronachi a deținut două conturi bancare la ABLV Bank din Letonia – o bancă atrasă în mai multe inginerii financiare și care, în cele din urmă, a cedat și a intrat în proces de lichidare. Astfel, în perioada 2013-2017, Andronachi a încasat pe cele două conturi 385 de mii de euro, de la societățile offshore, pe care le controlează.

În timpul tranzacțiilor bancare, la categoria „destinația plății” a fost indicat: „cheltuieli personale” sau „acord”. Potrivit Agenției Servicii Publice, în 2009, Webwest Alliance LTD – afiliată deputatului Andronachi, a devenit singura asociată a Universal Proiect SRL. Această firmă, cu sediul la Chișinău, a figurat într-un scandal public legat de construcția unui hotel din centrul Chișinăului, pe terenul monumentului de importanţă naţională – conacul Rîşcanu-Derojinscki (sfârşitul sec. XIX). În luna mai 2014, Webwest Alliance LTD se retrage din firma Universal Proiect SRL, iar noul asociat devine compania – Black Sea Holdings SA, controlată de către soția deputatului Andronachi. Câteva luni mai târziu, în noiembrie 2014, Universal Proiect SRL beneficiază de două transferuri de la Banca de Economii, în valoare de 32,8 milioane de lei, cu destinația „avans 15 la sută pentru reconstrucție și restaurare conform contractului din 24 noiembrie 2014 și tranșa doua”, conform aceluiași acord dintre firmă și bancă.

La doar câteva zile de la încasarea banilor, Universal Proiect SRL convertește milioanele de lei și le scoate din Republica Moldova, prin transferarea a aproape două milioane de dolari (echivalentul a 30,7 milioane de lei) pe conturile din Letonia ale companiei britanice Sirmastra Sales LP. Ulterior, aceasta a transferat 715 mii de euro către Black Sea Holdings SA , iar 400 de mii de dolari îi trimite pe conturile Black Sea Holdings Company LP – o firmă cu denumirea similară cu cea afiliată familiei Andronachi. Conform datelor bancare, între cele două firme din Belize cu denumiri asemănătoare există mai multe legături. În 2016, Black Sea Holdings Company LP a transferat peste 195 de mii de euro societății Black Sea Holdings SA.

Pentru a-i oferi dreptul la replică, l-am sunat pe Vladimir Andronache, însă telefonul acestuia este deconectat.

Opinia ta contează. Comentează!