Replici acide la ultima ședință plenară
Ultima ședință plenară din acest an a Parlamentului nu s-a deosebit de altele, de până acum. Și deputații puterii, și cei din opoziție au excelat în a-și da replici caustice cu orice ocazie. Socialiștii și comuniștii au boicotat a doua parte a ședinței, nemulțumiți că pe ordinea de zi nu s-au regăsit proiectele lor de lege. Mai în glumă, mai în serios, cei de la PAS au replicat că opoziția s-a dus la petrecere corporativă.
GRIGORE NOVAC, deputat BCS: "Pe ordinea de zi nu s-au regăsit proiectele opoziției, unicul proiect care s-a regăsit are un raport spre respingere."
Replicile acide au urmat una după alta.
ADRIAN CHEPTONAR, deputat PAS: "Foarte tradițional, ipocrizia socialiștilor, tot Chișinăul știe că la ora 14, socialiștii au petrecere corporativă, sărbătoresc, toți colegii lor sunt la sărbătoare. L-au lăsat pe domnul Novac. Domnul Novac, îmi pare rău pentru dumneavoastră. La Mulți Ani!"
ION GROZA, deputat PAS: "Eram gata să votez proiectul, dar colegii aleg petrecerea în loc de proiectul pentru oameni, nu putem vota în lipsa lor."
GRIGORE NOVAC, deputat BCS: "Vreau să-i spun domnului Cheptonar, poate dumnealui nu a ieșit din beția sărbătorilor, dar noi nu avem mare motiv de corporativ sub nicio formă. Am dorit să terminăm pe o notă pozitivă, dar dacă vă scormolește într-un loc, atunci, eu pot să fiu și mai dur."
Deputații Partidului Șor au anunțat, în dimineața zilei, că vor boicota și ultima ședință plenară din anul 2022, în semn de protest față de politica promovată de guvernarea PAS.








