Ședința în care urma să fie examinată solicitarea procurorilor privind judecarea separată a lui Plahotniuc a fost amânată
Politic 22 septembrie 2025, 20:30 | 391

Ședința în care urma să fie examinată solicitarea procurorilor privind judecarea separată a lui Vladimir Plahotniuc de ceilalți inculpați, în dosarul „Frauda Bancară”, a fost din nou amânată. S-a întâmplat întrucât avocatul desemnat din oficiu, Alexandru Rusu, s-ar fi îmbolnăvit și a fost preluat de ambulanță. Rusu nu s-a prezentat nici la cea din urmă ședință.

ALEXANDRU CERNEI, procuror anticorupție: "Am menționat și în ședința de judecată și la ședința precedentă, dar și astăzi, că se creează premise de a tergiversa examinarea acestui demers cu privire la disjungerea cauzei penale în una separată. De aceea am și insistat la ședințele anterioare ca avocații care lipsesc nemotivat să fie atenționați. Astăzi avem altă surpriză. Unul dintre avocați, cel desemnat din oficiu, s-ar fi îmbolnăvit și a fost transportat de către ambulanță. Ne-am expus pe posibilitatea amânării ședinței pentru o zi mai apropiată, dar toți au fost împotrivă."

Astfel, o nouă ședință în dosarul „frauda bancară”, în care va fi pusă în discuție judecarea separată a lui Vladimir Plahotniuc, a fost stabilită pentru ziua de vineri, 26 septembrie. Joi, 25 septembrie, Vladimir Plahotniuc, reținut în iulie pe aeroportul din Atena, ar urma să fie extrădat în Republica Moldova. Asta ar însemna că fostul șef al PD ar trebui să fie prezent la ședința de judecată.

Reținerea lui Plahotniuc în Grecia a avut loc în baza unei alerte Interpol emise la începutul anului curent, în care se menționa că fostul politician deținea mai multe pașapoarte, inclusiv din România, Mexic și Rusia. Autoritățile de la Chișinău îl acuză pe Plahotniuc de implicare într-o rețea criminală organizată, spălare de bani, luare de mită și fraudă. Ancheta este legată de dispariția a circa un miliard de dolari din sistemul bancar al Republicii Moldova, sumă echivalentă la acea vreme cu circa 12% din PIB-ul țării.

Opinia ta contează. Comentează!