Jurnalul orei 15, 23 Iulie
Jurnalul orei 15:00 23 iulie 2025, 20:27 | 538

Prezentat de Călin Jucovschi

155 de mii de euro, 17 documente false, ceasuri de lux, multe telefoane mobile și o mașină. Asta a găsit și confiscat poliția elenă la vila din Grecia, unde locuia oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc și fostul său coleg de partid Constantin Țuțu. În momentul în care au fost reținuți pe aeroportul din Atena, cei doi s-au prezentat la controlul de frontieră cu acte de identitate bulgare false.

Primul serviciu de anestezie pentru investigațiile prin rezonanță magnetică din Republica Moldova a fost inaugurat astăzi la Institutul Oncologic. De anestezie pot să beneficieze pacienții care nu pot sta nemișcați în timpul procedurii – copiii mici sau persoanele cu afecțiuni neurologice. Poziția fixă este o condiție esențială pentru obținerea unor imagini medicale clare.

Reținerea lui Vladimir Plahotniuc a stârnit discuții peste tot - în presa națională și internațională, în mediul politic, în familii și în stradă... Oamenii pe care i-am întâlnit pe străzile capitalei au păreri împărțite. Unii cer ca fostul lider politic să fie tras la răspundere și spun că e timpul ca justiția să-și facă datoria, iar alții privesc cu scepticism întreaga situație și spun că nu mai au încredere în sistemul de drept. Am întâlnit și oameni care nu vor să comenteze în vreun fel subiectul.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie