La Harkov, soldații ucraineni au distrus o coloană militară a Federației Ruse
Războiul ruso-ucrainean continuă a paisprezecea zi. Au fost din nou lupte și bombardamente în timpul nopții. Cele mai puternice explozii s-au auzit în regiunea Harkov, iar la Kiev au răsunat alarmele antiaeriene. Armata ucraineană anunță că ofensiva rusă și-a încetinit ritmul în ultimele două zile, însă apar noi informații, conform cărora Rusia s-ar pregăti să atace masiv Kievul. În tot acest timp, continuă să moară oameni neînarmați. În unele cazuri, cad familii întregi și copii.
Cel puțin 22 de oameni, inclusiv trei copii, au fost uciși într-un atac aerian al militarilor ruși la Sumî, în nord-estul Ucrainei, a anunțat guvernatorul regiunii, Dmitri Jivițki. El a declarat pentru BBC că Rusia a bombardat în timpul nopții o zonă rezidențială din nord-estul orașului și a acuzat-o de ”crime în masă”. Într-o singură casă, și-au găsit sfârșitul nouă persoane.
Și în regiunea Jitomir a avut loc un atac aerian în urma căruia au fost distruse șapte case. Potrivit datelor preliminare, cinci oameni, dintre care doi copii mai mici de un an, au murit. ONU estimează că, de la începutul războiului, 474 de civili au murit și 861 au fost răniți.
În orașul port Mariupol e o adevărată catastrofă umanitară. Autoritățile spun că 400 de mii de oameni stau mai bine de o săptămână fără apă, curent sau încălzire. Cadavre zac pe străzi. Armata rusă a bombardat astăzi un spital pentru copii și o maternitate din Mariupol. Multe femei au murit sau au fost rănite, dar un bilanț încă nu a fost anunțat.
Iar în orașul Herson, ocupat de forțele ruse, câteva sute de localnici au ieșit să protesteze. Atunci când unul dintre ei a fost luat pe sus de către soldații ruși, aplicându-i lovituri, mulțimea furioasă i-a înconjurat pe aceștia și nu s-au lăsat intimidați nici când forțele de ocupați au tras focuri de avertisment.
Iar în regiunea Harkov și Kiev continuă luptele. La Harkov, militarii ucraineni au distrus o coloană militară a Federației Ruse. Patru unități de tehnică armată au fost distruse complet, iar altele trei au fost afectate și abandonate pe acostament.
Soldații ruși care au supraviețuit ar fi fugit într-un sat din apropiere și ar fi deschis focul asupra localnicilor pentru a le fura mașinile, dar au fost reținuți și predați forțelor ucrainene.
Iar în regiunea Nikolaev forțele ucrainene au reușit să captureze peste zece soldați ruși. Aceștia au fost filmați mergând în coloană cu mâinile ridicate, iar militarii spun că erau nepregătiți și prost echipați.
În orașul Nicolaev a fost filmată o întreagă coloană cu tehnică militară capturată de forțele ucrainene. Din imagini se vede că renumitul ”zet” a fost vopsit în galben, iar unitățile capturate urmează să fie folosite de armata ucraineană.
Potrivit CNN, care citează date operative ale serviciilor de informații, Rusia ar fi pierdut zece procente din tehnica sa militară, din momentul invaziei Ucrainei. E vorba de tancuri, avioane și sisteme de artilerie. Forțele ruse nu au reușit să facă o pătrundere semnificativă în nordul Kievului, iar forțele ucrainene par să reușească să doboare avioane inamice, potrivit informațiilor Ministerului britanic al Apărării. Ucraina trebuie să mai reziste 7-10 zile în faţa atacului Rusiei, pentru ca Moscova să nu poată revendica vreo victorie și astfel să-și vadă poziția slăbită, a declarat un înalt oficial guvernamental ucrainean.








