Accesul în terminalul aeroportului va fi permis doar pasagerilor, personalului autorizat și echipajelor aeronavelor
Accesul în terminalul Aeroportului Internațional „Eugen Doga” din Chișinău va fi limitat, în perioada 27–31 august. Măsura este aplicată în baza unei decizii a Centrului Național de Management al Crizelor, în contextul sărbătorilor naționale Ziua Independenței și Ziua Limbii Române. Accesul în terminal va fi permis doar pasagerilor, personalului autorizat și echipajelor aeronavelor.
Călătorii vor avea acces în aerogară cu trei ore înainte de ora programată a zborului. Autoritățile le recomandă să țină cont de această regulă și atunci când își planifică sosirea la aeroport. Restricțiile vor fi valabile din 27 august, ora 00:00, până în 31 august, ora 23:59. Potrivit administrației aeroportului, măsura are caracter temporar și urmărește menținerea unui flux organizat în terminal, precum și desfășurarea eficientă a procedurilor de control și îmbarcare.








