PAS a ieșit cu un raport în fața Parlamentului, la doi ani de la preluarea guvernării
La doi ani de când Partidul Acțiune și Solidaritate a câștigat alegerile parlamentare și a preluat guvernarea, formațiunea a ieșit cu un raport în fața legislativului. Liderii PAS s-au lăudat cu anumite succese în domeniile social, economic și justiție, dar au admis că, la jumătatea mandatului, nu au reușit să facă ceea ce și-au propus. De vină ar fi moștenirea grea a fostelor guvernări.
IGOR GROSU, liderul PAS: "Nu putem face în doi ani tot ce am ratat timp de 30 de ani, dar am început lucruri importante. Vrem ca până în 2030 Uniunea Europeană să fie la noi acasă și ca niciodată să nu mai fim blocați în drumul nostru către dezvoltare și bunăstare. Am vrea să putem face toate aceste lucruri mai repede, însă mocirla în care a fost scufundată Moldova timp de decenii este greu de limpezit peste noapte."
Alături de președintele grupului parlamentar al PAS Mihai Popșoi și premierul Dorin Recean, șeful legislativului Igor Grosu a mai spus că timp de 32 de ani Republica Moldova a fost supusă șantajului, embargourilor, schemelor de corupție și, mai nou, amenințărilor hibride, dar, în pofida numeroaselor crize, au fost demarate reforme și schimbări în cele mai importante domenii. Printre reușite, președintele PAS a enumerat condamnarea lui Ilan Șor, întoarcerea Aeroportului Chișinău în gestiunea statului și asigurarea independenței energetice. Iar șeful Guvernului a scos în evidență acțiunile cu impact social, inclusiv alocarea a peste patru miliarde de lei, iarna trecută, pentru compensarea facturilor cetățenilor.
DORIN RECEAN, prim-ministrul Republicii Moldova: "Guvernul a dublat pensia minimă, a mărit salariile bugetarilor cu aproximativ 6% și a angajaților din sfera medicală cu peste 10%. Mai mult decât atât, Guvernul a crescut de trei ori salariul minim pe economie. De pe 1 aprilie 2023, ca și de pe 1 aprilie 2022, Guvernul a indexat pensiile cu peste 15 la sută."
Dorin Recean a mai spus că în perioada următoare Guvernul va fi mai organizat și mai disciplinat, astfel ca până la sfârșitul anului curent cele nouă recomandări ale Comisiei Europene să fie îndeplinite, iar Republica Moldova să demareze negocierile de aderare la blocul comunitar. Acum doi ani, în urma alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie, PAS a obținut aproape 53% din voturi și 63 de mandate de deputat, ceea ce i-a permis acestui partid să preia guvernarea, fără a intra în negocieri cu alte formațiuni.








