Regimul fără vize, condiţii de îndeplinit
Politic 20 decembrie 2018, 21:13 | 3242

Pentru a beneficia în continuare de regimul liberalizat de vize cu Uniunea Europeană, Republica Moldova, alături de Georgia, Ucraina şi ţările din Balcanii de Vest, trebuie să depună mai multe eforturi pentru combaterea corupţiei, a crimei organizate şi a migraţiei ilegale. Avertismentul a fost lansat de Comisia Europeană în cadrul unui raport privind evaluarea îndeplinirii criteriilor de referință privind liberalizarea vizelor de către țările non-membre ale UE.

Acest raport anual al Comisiei Europene arată că cerințele de liberalizare a vizelor pentru Republica Moldova, Georgia, Ucraina, Albania, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia, Muntenegru şi Serbia sunt în mare parte îndeplinite, însă, pentru ca regimul fără vize să rămână în continuare în vigoare, este nevoie ca unele dintre ţările enumerate să întreprindă acţiuni imediate în mai multe domenii. Autorii documentului atrag atenţia că toate cele opt state trebuie să facă mai mult pentru combaterea crimei organizate. De asemenea, Republicii Moldova şi Ucrainei li se solicită să ia măsuri ''imediate'' împotriva corupţiei. Mai mult, Moldova este singura ţară dintre cele opt căreia Comisia Europeană îi cere să întreprindă acțiuni urgente împotriva spălării banilor. În timpul reuniunii Comisiei Europene, comisarul pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, Dimitris Avramopoulos, a vorbit mai ales despre situaţia din Republica Moldova şi Ucraina.

Totodată, Comisia Europeană a expediat un raport desfăşurat privind funcţionarea Mecanismului de Suspendare a Vizelor către Parlamentul European şi Consiliul European. În document se arată că, după ce Republica Moldova a adoptat prevederi care să faciliteze lupta împotriva corupției, acum, acest efort este amenințat de renunțarea la angajamente anterioare. În raport se face trimitere la controversata reformă fiscală votată în iulie 2018 şi se aduce aminte în context că "frauda bancară masivă de un miliard de dolari" rămâne şi astăzi neinvestigată în mod eficient. Mai mult, Comisia Europeană atrage atenţia că, în noiembrie, Chișinăul a lansat oficial programul de acordare a cetățeniei prin investiţie, iar acesta trebuie să fie monitorizat îndeaproape de UE dacă nu cumva schema este utilizată de persoane din țări terţe pentru a ocoli procedurile legale ale Spaţiului Schengen, creând astfel riscuri de migrație și de securitate. Preşdintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, spune că există pericolul ca regimul liberalizat de vize să fie suspendat.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerul Afacerilor Externe de la Chişinău, instituţia "ia notă de evaluarea şi recomandările Comisiei Europene, care au reflectat inclusiv evoluţiile pozitive". Ministerul mai afirmă că acestea "vor fi analizate şi încorporate în Calendarul naţional al îndeplinirii recomandărilor raportului Comisiei Europene".

Opinia ta contează. Comentează!