Partidul Democrația Acasă, condus de Vasile Costiuc, a depus astăzi actele la Comisia Electorală Centrală pentru alegerile parlamentare
Partidul Democrația Acasă a depus astăzi actele la Comisia Electorală Centrală. Liderul formațiunii, Vasile Costiuc, a prezentat și lista cu primii zece candidați pentru funcția de deputat.
VASILE COSTIUC, președintele Partidului Democrația Acasă: "Noi am înaintat astăzi o listă electorală și eu pot să-mi permis să spun că este cea mai reprezentativă listă electorală, pe care o veți găsi în această cursă electorală."
Primii zece în listă sunt Vasile Costiuc, Ana Țurcan-Oboroc, Ion Dron, Valentina Meșină, Serghei Ceban, Sergiu Stefanco, Alexandru Melnic, Sergiu Burlacu, Oxana Șeremet și Veronica Bodorin. Partidul Democrația Acasă este al unsprezecelea concurent, care vrea să intre în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 11 iulie. Anterior, Comisia Electorală Centrală a înregistrat Partidul Acasă Construim Europa, Partidul Acțiunii Comune - Congresul Civic, Blocul electoral „Renato Usatîi”, Partidul Politic „Șor”, Partidul Acțiune și Solidaritate și Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, Mișcarea Profesioniștilor „Speranţa-Надежда” și Partidul Democrat din Moldova. În această ordine formațiunile respective se vor regăsi în buletinul de vot. Până acum, alte două partide au depus listele la CEC. Este vorba de Platforma Demnitate și Adevăr și Partidul Unității Naționale.








