Jurnalul orei 15, 24 Iunie
Jurnalul orei 15:00 24 iunie 2026, 20:19 | 132

Prezentat de Vasile Luchianu

Un lot de ouă de găină pentru consum uman, produse de SRL „DANT-AGRO” din satul Pârlița, raionul Ungheni, a fost retras de pe piață. Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, măsura a fost dispusă după depistarea bacteriei Salmonela.

Mai multe restricții pentru fumători au intrat în vigoare de astăzi. Nu se mai poate fuma pe terenurile de sport, pe plaje, în stațiile de transport sau în pasajele subterane. Interdicțiile vizează atât țigările clasice, cât și cele electronice, iar cei care ignoră noile reguli riscă amenzi de până la 2.250 de lei.

Cristiano Ronaldo este unic în istoria Cupei Mondiale după ce a reușit să marcheze la 6 ediții diferite. Portugalia a învins Uzbekistan cu 5-0. Anglia a scos doar o remiză cu Ghana, iar Croația și Columbia au obținut victorii. În această noapte Jurnal TV va transmite 2 meciuri. De la 22.00 postul nostru va difuza partida ultimei etape din faza grupelor dintre Elveția și Canada iar de la ora 1 noapte vom arăta confruntarea dintre Brazilia și Scoția.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie