Președintele raionului Florești, Ștefan Paniș, a indicat în declarația sa de avere un venit de 234 de mii lei
Economic 12 aprilie 2021, 19:56

Unii președinți de raion controlează afaceri prospere, stau în palate, iar în garaj au adevărate bijuterii. Dar, în declarațiile de avere pentru anul trecut arată niște imobile, mașini sau terenuri estimate la preț simbolic. Pentru a înțelege cum se întâmplă lucrurile în localitățile mai îndepărtate, am pornit o investigație. Ce am aflat, vedeți în materialul ce urmează.

Președintele raionului Florești, Ștefan Paniș, a indicat în declarația sa de avere pentru anul 2020 un venit de 234 de mii 661 lei. El a beneficiat de indemnizație și pensie de 80 mii de lei de la Casa Națională de Asigurări Sociale. Ștefan Paniș are două case. Una, de 125,2 metri pătrați, a fost cumpărată în 1990. Are o valoare de 137 mii de lei. Alta, cu o suprafață de 123,1 metri pătrați, a fost cumpărată în 2010. Aceasta are valoare de... 0 lei. Potrivit lui Paniș, casa este nefinalizată în proporție de 20 la sută. Mai are omul un imobil dobândit în 1990, cu o suprafață de 32,2 metri pătrați, în valoare de 20 de mii 816 lei. Una dintre casele lui Paniș a fost filmată cu drona. Locuința se află într-un sector privat din orașul Florești. Localnicii cred că Paniș s-ar fi bucurat de sprijinul fostului deputat PD, Eugen Nichiforciuc. Cu implicarea acestuia, Paniș și-ar fi asfaltat drumul.

Actualul deputat neafiliat Eugen Nichiforciuc nu a fost de găsit pentru a ne comenta situația. Președintele raionului Florești are un autoturism Hyundai Santa Fe, produs în 2016, în valoare de 28 mii de euro, și un vehicul motorizat ”Minsk”, produs în 2004, a cărui valoare este estimată la două mii de lei. În anul trecut, Ștefan Paniș a obținut nouă terenuri agricole, în valoare totală de 258 de mii de lei, cu o suprafață de aproape șase hectare. Familia Paniș are în proprietate mai multe terenuri agricole, cu o suprafață totală de peste 260 de hectare.

ȘTEFAN PANIȘ, PREȘEDINTELE RAIONULUI FLOREȘTI: "Eu am venit în Consiliul raional făcut, am venit făcut economic, politic, ca om juridic. Eu nu am venit în consiliul raional cu fundul gol, mă scuzați de expresie. Am venit cu tot ce am, cu casă, mașă, mașină, pământuri și așa mai departe. Eu nu am venit în consiliul raional să fac bani."

Autoritatea Națională de Integritate a constat că președintele raionului Florești, Ștefan Paniș, a încălcat regimul juridic al incompatibilităților. Potrivit ANI, în perioada noiembrie 2019 – mai 2020, Paniș a deținut simultan două funcții - președinte de raion și administrator al unei firme.

MARIA DASTIC, PURTĂTOR DE CUVANT, ANI: "Președintele raionului Florești a fost subiectul unei proceduri de control cu privire la încălcarea regimului incompatibilităților: s-a aflat în două funcții, concomitent cu mandatul de președinte al raionului și acest fapt a fost stabilit în cadrul unui control, unde inspectorul de integritate a dedus că dumnealui a avut activități în firma pe care a fondat-o și care era și administrator, prin faptul că a încheiat un contract de aproximativ un milion de lei."

Ștefan Paniș afirmă că nu a încălcat nicio prevedere legală și va contesta actul emis de Autoritatea Națională de Integritate.

ȘTEFAN PANIȘ, PREȘEDINTELE RAIONULUI FLOREȘTI: "Eu tot am indicat ce a trebuit să indic. Dacă are cineva față de mine pretenții, este judecată, am să contest. Eu tot am pus."

O situație similară este în raionul Ocnița. Șeful acestuia, Iurie Plopa, a indicat în declarația de avere și interese personale, depusă la Autoritatea Națională de Integritate, mai multe terenuri, bunuri imobiliare și mașini. El se poate lăuda cu cea mai mare casă din satul Călărășeuca și cu un drum de acces construit doar pentru el.

Toate bunurile, pe care le indică Plopa, valorează puțin, chiar și casa din Călărășeuca. Conform declarației de avere, cota partea a lui Plopa este de 50 la sută, fiind estimat la 5 mii de lei. Mai exact, Iurie Plopa indică o casă din anul 2001, ce ar avea o suprafață de 80 metri pătrați. În realitate, casa are o suprafață cu mult mai mare, plus teren adiacent îngrădit, dar și o livadă ce se întinde pană la Nistru. Toate acestea, potrivit lui Iurie Plopa, costă... cinci mii de lei. Plopa neagă că anume această casă este indicată în declarația de avere. În apropiere ar fi o casă bătrânească, pe care el a cumpărat-o cu cinci mii de lei și este înregistrată pe numele lui.

IURIE PLOPA, PREȘEDINTELE RAIONAL OCNIȚA: "Nu, este asa din Călărășeuca dacă o controlați la cadastru vedeți, a fost vorbă foarte multă cu această casă. Într-adevăr, ea este și costă 5 mii de lei, dar nu este casa ceea. Casa ceea mare s-a început construcția în 1993 și câți ani avem pană acum și a ajuns în starea aceasta care este. Se poate un om în acest timp să construiască o casă ori nu."

Pe lângă bunurile imobile, președintele raionul Ocnița declară și câteva mașini. În 2017, Plopa și-a cumpărat o mașină TOYOTA LAND CRUISER 200, produsă în același an. Pe site-urile de specialitate, prețul unei astfel de mașini variază între 50 și 67 de mii de euro. Iurie Plopa indică doar 600 de mii de lei, cam 30 de mii de euro.

IURIE PLOPA, PREȘEDINTELE RAIONAL OCNIȚA: "Automobil care a fost cumpărat în 2017 și ce are automobilul din 2017 dacă eu am venit în funcție în 2019. La sfârșitul lui noiembrie în 2019, am devenit președinte. Și când văd articole prin presă că a venit și a cumpărat. Măi oameni buni! Am 51 de ani și nu am lucrat în nicio structură de stat. Nu am fost procuror și nu am fost în niciun sistem de stat."

MARIA DASTIC, PURTĂTOR DE CUVANT, ANI: "Pe cazul președintelui raionului Ocnița Autoritatea s-a autosesizat din oficiu în baza unui articol apărut în presă. De obicei conform legislației, sesizările sunt semnate de către conducerea autorității, iar inspectorul de integritate are termen pană la 15 zile să analizeze informațiile apărute în articolul de presă și în cazul în care constată că există bănuială rezonabilă, ei inițiază un control."

Ne-am interesat și cum stau lucrule în raionul Dondușeni. Președintele raionului, Valentin Cebotari, arată în declarația de avere că în anul trecut a ridicat un salariu de 177 de mii 644.06 lei. Cebotari este proprietarul unui singur teren agricol, de 0,28 hectare și al unei case, care, conform declarației, costă 30 DE LEI. Mai târziu, pe site-ul autorității au apărut alte două declarații de avere. Cebotari ne-a spus la telefon că a îndeplinit tocmai trei declarații de avere, pentru că a... greșit.

VALENTIN CEBOTARI, PREȘEDINTELE RAIONUL DONDUȘENI: "-Eu am declarat de 30 de mii, dacă ați fost atenți eu peste două ore am îndreptat, acolo a fost o greșeală. -Ce fel de greșeală? -Adică trebuia de scris 30 de mii, dacă ați fost atenți eu am îndreptat, adică altă declarație. Tot în acea zi. Eu trăiesc în casa părintească. Eu am cumpărat cu mai mulți ani în urmă. Eu acum trăiesc în casa părintească."

Sursele noastre confidențiale spun că președintele raionului Dondușeni și-ar fi procurat locuință și în orașul Chișinău, dar nu a înregistrat-o pe numele său. Valentin Cebotari ar deține și alte două automobile, un mercedes și un nissan, care nu s-au regăsit în declarația de avere. În acte, Cebotari are o singură mașină - un Mercedes Vito 111CDI, cumpărată anul trecut cu 70 de mii de lei. Valentin Cebotari a fost candidatul PSRM pentru funcția de consilier raional Dondușeni și candidatul PSRM pentru funcția de primar al comunei Tîrnova. Anterior, Valentin Cebotari a fost membru al Partidului Democrat și al Partidului Comuniștilor.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE