Jurnalul Săptămânii, 1 Mai

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente. Abordări obiective pe subiectele sociale de rezonanță națională și din afara țării.

Și în acest an vom avea parte de un Paște mai puțin obișnuit. Pe de o parte, ne dorim măcar acum să adunăm în jurul mesei toată familia, să ciocnim ouă și să mâncăm cozonac. Pe de altă parte, nu ne vom putea permite multe din cauza pandemiei de COVID - 19. Cum ar trebui să ne comportăm în biserici, dar și în ce mod să sărbătorim Sfintele Sărbători de Paști, ne spune parohul Catedralei "Sfânta Teodora de la Sihla" din capitală, Ioan Ciuntu.

A fost forfotă mare la Piața Centrală înainte de Paști! Pentru ca să adune o masă cu de toate, oamenii au făcut coadă la tarabele cu fructe, legume, ori carnea de miel. Oamenii spun că din cauza pandemiei, anul acesta, ca și anul trecut, vor sărbători Paștele mai modest, în sânul familiei.

În capul mesei de sărbătoare stă, totuși, cozonacul. De joia mare, pe ulițele satelor persista mirosul de pască și cozonac. Gospodinele au frământat aluatul și au încins focul în vatră. Echipa noastră de filmare a mers în satul Scoreni, raionul Strășeni pentru a vedea cum au decurs pregătirile pentru sărbătoarea Învierii.

Scandal cu implicarea unui preot în orașul Căușeni. Oamenii se declară nemulțumiți de intenția parohului din localitate de a construi un cimitir chiar lângă casele lor. Asta deși în apropiere sunt alte trei cimitire. Localnicii se tem că cel nou va fi o sursă de boli și de poluare a apei pe care o consumă. Ei consideră ”bolnavă” ideea preotului, care, de mai bine de patru ani, le tulbură liniștea. La rândul său, părintele cu pricina susține că celelalte cimitire se află la câțiva kilometri distanță, iar unul mai aproape ar fi necesar. Primarul localității Ursoaia, în a cărui gestiune se află terenul buclucaș, spune că ceea ce vrea să facă parohul contravine legii.

Jurnalul Săptămânii, 29 Noiembrie

30 noiembrie 2025, 18:58

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Jurnalul Săptămânii, 22 Noiembrie

23 noiembrie 2025, 18:18

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Jurnalul Săptămânii, 15 Noiembrie

17 noiembrie 2025, 21:57

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Într-o lume tot mai interconectată, independența nu înseamnă izolare, ci capacitatea de a decide liber asupra propriului viitor

12 noiembrie 2025, 21:06

Într-o lume tot mai interconectată, independența nu înseamnă izolare, ci capacitatea...

Jurnalul Săptămânii, 8 Noiembrie

9 noiembrie 2025, 20:10

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Ziua alegerilor nu este finalul unui exercițiu democratic, ci începutul

12 noiembrie 2025, 21:02

Ziua alegerilor nu este finalul unui exercițiu democratic, ci începutul. Implicarea...

Jurnalul Săptămânii, 1 Noiembrie

3 noiembrie 2025, 12:13

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

În spațiul public se vehiculează adesea ideea că integrarea europeană ar distruge tradițiile și valorile naționale

12 noiembrie 2025, 20:56

În spațiul public se vehiculează adesea ideea că integrarea europeană ar distruge...

Jurnalul Săptămânii, 25 Octombrie

26 octombrie 2025, 20:25

Programul informativ de sinteză a celor mai importante știri și evenimente....

Opinia ta contează. Comentează!