Fii sănătos, ediția din 25.05.2026
25 mai 2026, 22:03
Republica Moldova a găzduit unul dintre cele mai importante evenimente medicale...
De doi ani, filiala Smile Dent Team din sectorul Râșcani oferă pacienților servicii stomatologice moderne, bazate pe profesionalism, tehnologie și grijă pentru fiecare zâmbet. Cu această ocazie, fondatorii, echipa clinicii, pacienții și partenerii s-au reunit într-un cadru festiv pentru a celebra parcursul unei filiale care a reușit să se impună prin calitate și încredere. Evenimentul aniversar a adus în prim-plan rezultatele obținute, oamenii din spatele succesului și obiectivele de dezvoltare pentru perioada următoare.
Într-o familie cu 12 copii din raionul Căușeni, fiecare zi începe devreme și se termină târziu. Munca este parte din viață, chiar și pentru copii. Așa era și pentru Eugen Petrașco, un băiat harnic, care își ajuta tatăl în seră, însă într-o fracțiune de secundă, copilăria lui s-a oprit. În timp ce lucra cu o freză agricolă, utilajul i-a prins picioarele. Medicii au luptat ore în șir pentru a-i salva membrele. Au urmat zezi de intervenții chirurgicale, luni întregi de spitalizare și dureri pe care un copil nu ar trebui să le cunoască niciodată. Vă invităm să-i cunoaște-ți povestea.