Energocom a decis să rezilieze contractul de închiriere a actualului sediu și să mute compania într-un alt spațiu
Social 30 septembrie 2026, 16:20 | 54

Energocom a decis să rezilieze contractul de închiriere a actualului sediu și să mute compania într-un alt spațiu. Asta după ce întreprinderea de stat a fost criticată pentru că achită anual peste șase milioane de lei pentru chiria clădirii de peste 2.200 de metri pătrați de pe strada Ion Creangă. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, menționează însă că decizia nu ține atât de prețul mare pentru sediu, cât de îngrijorările privind transparența. Banii ajungeau la partenera omului de afaceri Arcadie Topalo, vizat într-un dosar penal.

Dorin Junghietu afirmă că plata pentru chiria actualului sediu al Energocom are un impact nesemnificativ asupra tarifelor pentru gaz, reprezentând mai puțin de un ban din costul unui metru cub. Ministrul s-a referit și la criticile privind salariile angajaților Energocom. Potrivit lui, în prezent, aproximativ 180 de persoane asigură furnizarea gazelor către consumatori, în timp ce la fostul furnizor erau peste 260 de angajați.

DORIN JUNGHIETU, ministrul Energiei: "Toată administrarea Energocom constituie 54 de bani din întreaga factură. În cazul sediului Energocom, am examinat încă o dată argumentele care au stat la baza alegerii. Chiria reprezintă mai puțin de un ban în prețul unui metru cub de gaz, dar impactul redus asupra tarifului nu anulează obligația de transparență. Astfel, Consiliul de administrare al Energocom a decis marți rezilierea contractului precedent și mutarea sediului întreprinderii."

În prezent, Energocom își desfășoară activitatea într-un sediu de 2.202 metri pătrați de pe strada Ion Creangă. Spațiul este închiriat la un tarif de 12 euro pentru un metru pătrat, fără TVA. Astfel, factura lunară pentru chirie este de aproximativ 530 de mii de lei, iar anual, costul de locațiune ajunge la 6,37 milioane de lei, fără TVA. Potrivit actelor cadastrale consultate, clădirea aparține firmei „Malvicon-Plus” SRL. Aceasta este deținută de Victoria Malai, partenera omului de afaceri Arcadie Topalo, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața importului și comercializării produselor electronice. La începutul lunii septembrie, Ziarul de Gardă a scris că firmele controlate de Arcadie Topalo au fost vizate de mai multe percheziții, desfășurate în cadrul unui dosar penal, pornit în martie 2026.

Opinia ta contează. Comentează!