Motorina se va scumpi peste noapte cu 34 de bani, iar benzina - cu 13 bani litrul
Prețurile la carburanți o iau razna. Motorina se scumpește peste noapte cu 34 de bani litrul, iar benzina cu 13 bani. Se întâmplă pe fondul escaladării tensiunilor în Orientul Mijlociu și creșterii cotațiilor internaționale la petrol. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a anunțat că, de la miezul nopții, prețul benzinei va urca la 23 de lei și 97 de bani litrul, iar cel al motorinei va ajunge la 21 de lei și 21 de bani. De la începutul anului, motorina s-a scumpit cu doi lei și 50 de bani. În acest context, fermierii trag un semnal de alarmă și avertizează că scumpirea motorinei poate compromite lucrările agricole. Ei cer autorităților posibilitatea de a cumpăra motorină la preț angro și solicită reintroducerea mecanismului de returnare a accizei. În lipsa unor măsuri urgente, agricultorii spun că există riscul reducerii suprafețelor cultivate și al creșterii insolvabilității în sector.
ALEXANDRU BĂDĂRĂU, directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”: "În câteva zile, agricultorii, mulți dintre ei, sunt deja în câmp pentru a face lucrările agricole și avem semnale din teritoriu că ei nu mai pot procura motorină la prețuri angro și au fost limitate acest vânzări. Pe lângă acest fapt, majorarea prețului îi afectează financiar și noi am solicitat ca statul să intervină inclusiv cu măsura de rambursare a accizei la motorina utilizată în agricultură, măsură europeană printre altele. Toată țările europene fac această rambursare de acciză la motorină."
Guvernul a comunicat că urmărește evoluțiile de pe piețele energetice internaționale și menține un dialog constant cu organizațiile de profil pentru a evalua opțiunile disponibile și pentru a identifica soluții echilibrate, în limitele reale ale bugetului.
Economistul Veaceslav Ioniță afirmă prețurile la carburanți s-au majorat în ultimele luni din cauza creșterii cotațiilor petrolului pe bursele internaționale, dar și urmare a deciziilor de politică fiscală, precum și a aprecierii dolarului american. El a atras atenția că dacă petrolul rămâne sub 80 de dolari barilul, prețul benzinei pe piața locală ar putea oscila în jurul nivelului actual. Dacă însă războiul din Orientul Mijlociu continuă, iar tensiunile geopolitice escaladează, prețul benzinei la stațiile PECO din Moldova ar putea urca la 25 de lei litrul sau chiar să depășească acest prag.
VEACESLAV IONIȚĂ, economist: "Cu părere de rău pentru noi, prețul la benzină va continua să crească. Este legat acum strict de războiul din Iran pe două dimensiuni - cursul valutar sub presiune și ceea ce ține de creșterea prețului la petrol. De aceea, nu m-aș mira ca într-un viitor foarte apropiat să trecem de pragul psihologic de 25 de lei pentru un litru de benzină."
Ioniță notează că formula de calcul stabilită de ANRE face ca prețurile la carburanți să nu se majoreze brusc. Ele se adaptează treptat și încă nu au epuizat prin actualul tarif toată creșterea de preț care se atestă în prezent pe bursele internaționale.








