Cel puțin 39 de persoane și-au pierdut viața, după ce un tren de mare viteză a deraiat și a intrat în coliziune cu o altă garnitură
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de persoane și-au pierdut viața, iar altele 152 au fost rănite după ce un tren de mare viteză a deraiat și a intrat în coliziune cu o altă garnitură cu sute de călători la bord, care circula din direcția opusă. Accidentul s-a produs duminică seara în orașul Adamuz din sudul Spaniei. În total, 484 de pasageri au fost afectați. Ministerul de Externe de la Chișinău a anunțat că nu există cetățeni moldoveni printre victimele accidentului feroviar.
O înregistrare video de la fața locului surprinde mai mulți salvatori în timp ce scot pasageri din vagoanele afectate. Unii dintre călători au ieșit prin geamurile sparte, în timp ce alții au fost transportați pe targă.
Coliziunea a avut loc la ora 19:45, ora locală, după ce o garnitură cu opt vagoane, cu circa 300 de pasageri, a parcurs o treime din distanță pe ruta Málaga-Madrid. Ultimele trei vagoane au deraiat și au intrat pe linia alăturată. Din sens opus, un alt tren, cu o sută de pasageri, care circula cu o viteză de aproximativ 200 de kilometri pe oră și care avea ca destinație orașul Huelva, a lovit în plin vagoanele deraiate.
Ministrul spaniol al transporturilor, Óscar Puente, a descris incidentul ca fiind „extrem de ciudat”. Toți experții feroviari consultați de guvern „sunt extrem de nedumeriți de accident”, a declarat el reporterilor din Madrid. Oficialul a declarat că starea căii ferate era bună și că aceasta fusese renovată în luna mai 2025, iar garnitura de tren avea mai puțin de patru ani vechime.
OSCAR PUENTE, ministrul spaniol al Transporturilor: "Este un tren relativ nou, practic nou. Este un tren a cărui vechime ajunge la patru ani, iar calea ferată este nouă, complet renovată. Accidentul este complet straniu."
Autoritățile au anunțat înființarea unei comisii independente de anchetă pentru a stabili circumstanțele accidentului. Toate serviciile feroviare dintre Madrid și Andaluzia au fost suspendate în urma accidentului și se așteaptă să rămână închise toată ziua de luni.
Președintele francez Emmanuel Macron, prim-ministrul italian Giorgia Meloni și șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au publicat declarații în care și-au exprimat condoleanțe.
În 2013, Spania a suferit cel mai grav accident de tren de mare viteză din Galicia, nord-vestul Spaniei, soldat cu 80 de morți și 140 de răniți. Rețeaua feroviară de mare viteză din Spania este a doua cea mai mare din lume, după China, conectând peste 50 de orașe din întreaga țară. Datele Adif arată că linia ferată spaniolă are o lungime de peste 4.000 de kilometri.








